sâmbătă, septembrie 23, 2023
AcasăAgenda ZileiLista celor care decid ce trebuie să știm despre pandemia de coronavirus

Lista celor care decid ce trebuie să știm despre pandemia de coronavirus

Cei care decid ce trebuie să afle populația României despre evoluția pandemiei de coronavirus și care compun Grupul de Comunicare Strategică (GCS), nu sunt autorități medicale, ci fac parte, majoritar, din structuri militarizate ale statului.

Lista acestora a fost făcută publică de pressone.ro, după ce, vreme de mai bine de un an de zile, guvernul a refuzat publicarea ei, pe motiv că datele sunt informații secrete, exceptate de la accesul liber al cetățenilor.

”Datele arată că informațiile pe care le primim sunt în afara oricărui control al autorităților medicale și de sănătate publică și că toate deciziile sunt luate de oameni de comunicare din opt structuri militarizate ale statului, cele mai multe din aparatul Ministerului de Interne. De altfel, 12 dintre cei 19 membri ai grupului au grade militare. Singurul reprezentant al unei structuri medicale în Grup este directoarea Direcției Relații cu Presa, Afaceri Europene și Relații Internaționale din Ministerul Sănătății” – scrie presseone.ro

Componența GCS a fost și este considerată un secret, coordonatorul grupului, Andi Manciu, consilier al premierului și coordonatorul comunicării guvernamentale, refuzând sistematic accesul presei la lista nominală a celor care stabilesc ce trebuie și ce nu trebuie să știm despre pandemie.

Grupul de Comunicare are o structură activă, compusă din 9 membri din șase instituții (Guvern, Ministerul de Interne, Ministerul Sănătății, Ministerul Afacerilor Externe, Departamentul pentru Situații de Urgență (din subordinea MAI) și Serviciul de Telecomunicații Speciale), și o structură de suport, compusă din 10 membri care reprezintă alte șase instituții (Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Transporturilor, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul General al Jandarmeriei și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră) – susține sursa citată.

Din echipa de comunicatori a lui Manciu nu face parte niciun reprezentant al Institutului Național de Sănătate Publică.

Componența grupului a fost stabilită de ministrul de Interne Marcel Vela, împreună cu șeful DSU, secretarul de stat Raed Arafat.

Lista nominală a membrilor GCS, în funcție de instituțiile din care fac parte este, conform pressone.ro, următoarea:

Guvern:

  • ANDI MANCIU – coordonatorul Grupului de Comunicare Strategică, consilier de stat al prim-ministrului, cu rang de secretar de stat și coordonator al comunicării la nivel guvernamental.
  • IULIAN DRĂGOI – comisar de poliție și detașat consilier la cabinetul secretarului de stat Andi Manciu de la Guvern.

Ministerul de Interne:

  • SORINA ELENA COȘBUC – consilier al ministrului de Interne
  • ADRIAN CUȚURESCU – este inspector principal și directorul adjunct al Centrului Cultural din Ministerul de Interne

Ministerul Sănătății:

  • OANA GRIGORE – directoarea Direcției Relații cu Presa, Afaceri Europene și Relații Internaționale din Ministerul Sănătății

Ministrul Afacerilor de Externe:

  • ANDREI ȚĂRNEA – diplomat și directorul general al Direcției pentru Comunicare și Diplomație Publică al Ministerului Afacerilor Externe (MAE)
  • OANA DARIE – purtător de cuvânt al MAE din iunie 2018.

Departamentul pentru Situații de Urgență:

  • THEODOR DAN MIHAI – purtătorul de cuvânt al Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului de Interne din 2020.

Serviciul de Telecomunicații Speciale:

  • CĂTĂLIN CHIRCĂ – locotenent-colonel și este purtătorul de cuvânt al Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS) din noiembrie 2019.

Ministerul Apărării Naționale:

  • CONSTANTIN SPÂNU – general de brigadă și șef al Direcției Informare și Relații Publice din Ministerul Apărării Naționale (MApN) începând cu 2016.

Ministerul Transporturilor:

  • LAURENȚIU VOICU – directorul Direcției de Comunicare, Relația cu Sindicatele, Patronatele și Organizațiile Neguvernamentale din Ministerul Transporturilor din 2016

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență:

  • ALINA MOISOI –  colonel de pompieri și șefa Serviciului de Informare și Relații Publice din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), dar și coordonatoarea comunicării pentru Comitetul Național a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).
  • ADRIAN MARIN – maior și purtător de cuvânt al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU)

Inspectoratul General al Poliției Române:

  • GEORGIAN DRĂGAN – comisar-șef și împuternicit din septembrie 2020 să conducă Centrul de Informare și Relații Publice din Poliția Română
  • CORNEL OCTAVIAN DAN – comisar și împuternicit șef al Serviciului de Comunicare și Informare Publică din cadrul Centrul de Informare și Relații Publice din Poliția Română.

Inspectoratul General al Jandarmeriei Române:

  • SORIN DESPINA – colonel și împuternicit din ianuarie 2020 ca șef al Serviciului Comunicare Publică din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române (IGJR).
  • GEORGE ENE – maior și lucrează în cadrul Biroului Revista „Jandarmeria Română” din cadrul IGJR.

 Inspectoratul General al Poliției de Frontieră:

  • TATIANA BERLINSCHI –comisar-șef de poliție și este  împuternicită din 2020 să ocupe funcția de șef al Centrului de Informare și Relații Publice din Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF).
  • ALEXANDRA GĂVAN – comisar și este împuternicită din 2020 să ocupe funcția de șef al Biroului de Presă al IGPF și purtător de cuvânt al Inspectoratului.
Dan Badea
Jurnalist de investigații din 1990, licențiat în matematică. Instituții mass media pentru care am lucrat în ultimii 30 de ani: Expres, Ultimul Cuvânt, Tele7 abc, Televiziunea Română, Evenimentul Zilei, Adevărul, Bilanț, Prezent, Interesul Public, Gardianul, Curentul. Autor al volumului ”Averea Președintelui. Conturile Ceaușescu” - Nemira, 1998.
Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai accesate