Foștii comandanți ai Academiei de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza”, rectorul Adrian Iacob și prorectorul Petrică Mihail Marcoci, au fost condamnați luni de Curtea de Apel București la câte trei ani de închisoare cu suspendare pentru șantaj, în dosarul mesajelor de amenințare trimise jurnalistei Emilia Șercan pentru a o determina să renunțe la investigațiile privind mafia plagiatelor din instituție.
Instanța a dispus un termen de supraveghere de 4 ani pentru cei doi infractori, timp în care ei trebuie să respecte anumite măsuri cum sunt prezentarea regulată la Serviciul de Probațiune București, să anunțe schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, să primească vizitele consilierului de probațiune etc.
Foștii ”academicieni” mai sunt obligați ”să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instittuții din comunitate”.
De asemenea, pe parcursul termenului de supraveghere stabilit pentru inculpați, aceștia vor presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o durată de 120 de zile în cadrul uneia dintre următoarele instituții: Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București sau Fundația pentru Promovarea Sancțiunilor Comunitare, ce va fi desemnată de către Serviciul de Probaţiune București.
Infractorii Iacob și Marcoci mai trebuie să-i plătească jurnalistei Emilia Șercan 80.000 de lei despăgubiri morale, plus chetuielile judiciare către stat și către partea civilă.
Decizia Curții de Apel București nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Potrivit procurorilor DNA, cei doi inculpați l-au determinat pe un subordonat să o amenințe cu moartea pe jurnalista Emila Șercan, care dezvăluia informații despre plagiatele pe bandă rulantă de la Academia de Poliție, inclusiv despre plagiatele celor doi.
”La sfârșitul lunii martie – începutul lunii aprilie 2019, inculpații Iacob Adrian și Marcoci Petrică-Mihail, în calitate de rector, respectiv prorector al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, l-au determinat pe inculpatul Bărbulescu Gheorghe Adrian să transmită unei persoane, jurnalist de investigație – persoană vătămată, mesaje de amenințare pentru a o constrânge să înceteze investigațiile jurnalistice care vizau suspiciunile de plagiat din cadrul academiei, urmărind astfel eliminarea riscurilor pentru cariera lor profesională.
Concret, Iacob Adrian și Marcoci Petrică-Mihail i-au cerut lui Bărbulescu Gheorghe Adrian, profitând de ascendentul pe care li-l dădeau relația de subordonare funcțională, diferența de vârstă și de grad profesional, precum și de recunoștința acestuia pentru că după absolvire fusese menținut în cadrul academiei, să achiziționeze mai multe aparate de telefon second hand și cartele preplătite pentru a transmite mesaje de amenințare persoanei vătămate.
Concomitent, cei doi instigatori i-au promis polițistului care a trimis efectiv mesajele de amenințare că îi vor asigura protecția pentru a nu fi tras la răspundere penală și i-au adresat încurajări pentru a-i întări rezoluția infracțională pe parcursul săvârșirii faptelor.
Solicitări similare au fost transmise de inculpați unui alt ofițer debutant din cadrul academiei, care însă nu le-a dat curs.
Aceste demersuri au fost determinate de faptul că, în perioada menționată, persoana vătămată a publicat mai multe articole care vizau în mod direct activitatea Academiei de Poliție, care ar fi putut avea consecințe semnificative asupra carierei și reputației celor doi inculpați.
După trimiterea mesajelor de amenințare, inculpații au avut mai multe convorbiri cu autorul faptei, folosind aplicații telefonice criptate sau prin intermediari, prilej cu care i-au cerut să șteargă toate schimburile anterioare de mesaje, i-au indicat ce să declare organelor de urmărire penală și l-au asigurat că va primi o pedeapsă ușoară, precum și că va fi menținut în cadrul academiei chiar în situația unei condamnări” – au consemnat procurorii DNA în rechizitoriul prin care i-au trimis în judecată pe cei doi inculpați, Iacob și Marcoci.