Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, l-a ridiculizat, duminică, într-o dezbatere electorală, pe contracandidatul său din turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, care va avea loc la 3 noiembrie, socialistul Alexandr Stoianoglo, spunând despre acesta că este doar un „cal troian”, „un om prin care alţii vor să conducă ţara”, în timp ce fostul procuror general s-a declarat un „susţinător ferm al integrării europene”.
Sandu a afirmat în confruntarea desfăşurată la Palatul Republicii că Stoianoglo este „folosit” de indivizi şi grupări care vor să revină la putere în Republica Moldova şi care utilizează „bani trimişi în ţara noastră pentru a destabiliza ţara, pentru a aduce dezbinare şi conflict aici, acasă”.
„Aş vrea ca azi, aici, pe această scenă să fie un candidat cu care să dezbat serios problemele şi soluţiile pentru Moldova. Din păcate, pe această scenă avem un cal troian, un om prin care alţii vor să conducă ţara. Eu sunt sigură că niciun moldovean nu vrea să fie condus de cei care stau în spatele acestui om. Niciun moldovean nu vrea să fie condus de către cei care au furat statul şi cetăţenii, de cei cu care noi am luptat şi am reuşit să îi alungăm de la putere”, a afirmat preşedinta în exerciţiu.
„Acum, ei au reuşit să găsească o faţadă după care se ascund ca să revină la putere şi să controleze din nou resursele statului. Aceşti oameni sunt folosiţi. Setea lor de bani, setea lor de răzbunare este folosită de forţe, de interese regionale şi mai mari. Banii alocaţi în această campanie nu sunt ai lui Şor, ai lui Platon, ai lui Dodon, sunt bani veniţi din altă parte, bani trimişi în ţara noastră pentru a destabiliza ţara, pentru a aduce dezbinare şi conflict aici, acasă”, a mai spus ea.
Potrivit Maiei Sandu, „noi ştim cine se ascunde în acest cal troian. Ştim că se ascunde Platon, Şor, Dodon, dar nu ştim cine sunt ceilalţi”.
„Această dezbatere nu este despre mine şi Alexandr Stoianoglo, această dezbatere este despre două alternative diferite de dezvoltare pentru ţara noastră. Este alegere între dezvoltare şi stagnare, alegere între deschidere şi izolare, este alegere între stabilitate şi destabilizare. Alegerea este importantă pentru viitorul nostru. Ce ţară ne dorim? Cine vrem să ia decizii importante pentru ţara noastră? Aceste lucru trebuie să le clarificăm în această dezbatere”, a fost mesajul către alegători al Maiei Sandu, exprimat în debutul dezbaterii, care s-a desfăşurat fără moderator.
În ceea ce-l priveşte, Stoianoglo, care este susţinut de Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), a subliniat că este un „susţinător ferm al integrării europene” a ţării. El a declarat că îşi doreşte „transformarea Moldovei într-un furnizor activ de pace şi de securitate în regiune”.
„Stimaţi concetăţeni, cred că platforma mea electorală e deja bine cunoscută de către alegători. Oprirea exodului populaţiei, implementarea programului ‘Revenirea demnă’, modernizarea europeană a Moldovei în economie, în infrastructură în educaţie şi sănătate, garantarea drepturilor cetăţeneşti, transformarea Moldovei într-un furnizor activ de pace şi de securitate în regiune”, a afirmat Stoianoglo.
„E ceea ce voi face eu, dar astăzi dumneavoastră trebuie să ştiţi ce nu voi face eu. Ca persoană care a fost implicată în negocierile privind liberalizarea regimului de viză pentru Europa, pentru cetăţenii noştri, garantez că graniţele, hotarele vor rămâne deschise. Ca om al legii, şi doar al legii, promit că în Moldova nu vor exista presiuni împotriva oponenţilor, monopol politic de partid şi nici uzurparea justiţiei prin tot felul de consilii şi comisii excepţionale”, a adăugat el.
Declarându-se „susţinător ferm al integrării europene”, Stoianoglo i-a propus contracandidatei sale „să semnăm în zilele următoare o declaraţie comună privind garantarea ireversibilităţii cursului de integrare europeană a Republicii Moldova”.
„Indiferent de cine va câştiga, acest parcurs dificil al modernizării, al libertăţii, al dreptăţii trebuie să continue”, a susţinut candidatul PSRM.
Stoianoglo: ”Cu România nu am realizat niciun proiect investiţional regional”
Alexandr Stoianoglo, a recunoscut faptul că „România este cel mai important partener al Republicii Moldova”, însă a subliniat că autorităţile de la Bucureşti şi cele de la Chişinău nu au realizat „niciun proiect investiţional regional”.
În dezbatere electorală cu contracandidata sa la preşedinţie, Maia Sandu, socialistul Alexandr Stoianoglo a fost pus să răspundă la întrebarea: „Dumneavoastră sunteţi cetăţean român, dar sunteţi susţinut de un partid care sperie moldovenii cu România. Cum credeţi dumneavoastră că puteţi să construiţi o relaţie bună cu vecinul nostru cel mai important, România?”.
„Aveţi dreptate că România este cel mai important partener al Republicii Moldova şi din punct de vedere al relaţiilor bilaterale, şi din punct de vedere al aspiraţiilor noastre pro-europene. Vă garantez că relaţiile noastre cu România nu doar se vor îmbunătăţi, dar se vor întări în toate domeniile de activitate”, a spus Stoianoglo, răspunzând întrebării adresate de contracandidata sa.
„Aţi făcut atâtea declaraţii despre relaţiile noastre cu România. Într-adevăr, statul românesc a acordat un sprijin în cele mai complicate situaţii pentru ţara noastră. În acelaşi timp, practic, cu România nu am realizat niciun proiect investiţional regional, care ar putea apropia Republica Moldova la Uniunea Europeană. De 20 de ani vorbim de relaţiile bune cu România, şi până acum nu am construit un drum direct, un tren de la Chişinău până la Bucureşti. De aceea, haidem să lăsăm declaraţiile deoparte şi să trecem la realizări concrete”, a afirmat candidatul PSRM, care s-a exprimat cu dificultate în limba română.
În replică, Maia Sandu a considerat că declaraţiile lui Stoianoglo sunt o ofensă la adresa României, manifestându-şi convingerea că autorităţile de la Bucureşti nu sunt dispuse să susţină „omul Moscovei”.
„Eu cred că este o ofensă la adresa oamenilor din România, la adresa României, să spuneţi că nu avem proiecte importante. Dumneavoastră nu vreţi să cunoaşteţi despre toate proiectele importante pe care le avem, construcţia de poduri, reparaţii de grădiniţe, finanţarea unor proiecte din Programul Satul European, obiective culturale, cumpărarea de autobuze şi multe alte lucruri pe care le face România. Nu mai zic de ajutorul pe care l-am primit în momentul în care Rusia ne-a şantajat cu livrarea de gaze. Dar aşa, ca între doi români, dumneavoastră chiar credeţi că România o să sprijine omul Moscovei şi o să continue să facă investiţii cum a făcut până acum? Chiar credeţi asta?”, a replicat Maia Sandu.
Stoianoglo a refuzat să vorbească despre avantajele paşaportului românesc de care beneficiază
Candidatul Partidului Socialist din Republica Moldova (PSRM) la funcţia de preşedinte, Alexandr Stoianoglo, a evitat să răspundă la o întrebare a contracandidatei sale, Maia Sandu, preşedinta în exerciţiu, despre avantajele pe care i le oferă cetăţenia română, pe care a obţinut-o în urmă cu mai mulţi ani.
„Acum, când vorbim despre România, eu vreau să vă întreb un lucru aici: Domnule Stoianoglo, dumneavoastră sunteţi cetăţean european, pentru că sunteţi cetăţean al României, dar la referendum nu aţi vrut să susţineţi acest lucru. De ce credeţi că dumneavoastră trebuie să aveţi beneficiile pe care le oferă paşaportul unui cetăţean european, dar ceilalţi oameni din Moldova nu? Poate nu toţi oamenii vor să îşi ia cetăţenia română sau poate nu toţi oamenii pot să îşi ia cetăţenia română. Dumneavoastră, prin decizia dumneavoastră la referendum, le limitaţi celorlalţi oameni dreptul să aibă aceleaşi avantaje pe care le aveţi dumneavoastră datorită acestei cetăţenii române” – l-a întrebat Maia Sandu pe Stoianoglo.
Candidatul socialiştilor nu doar că nu a oferit răspuns la întrebarea adresată de Maia Sandu în limba română, dar a decis să se refere la un alt subiect, vorbind în limba rusă. În răspunsul său, el a făcut trimitere la Carta Europeană a Limbilor Regionale sau Minoritare şi drepturile minorităţii maghiare din România.
Anterior în cadrul dezbaterii, Stoianoglo a spus că nu a votat la referendumul privind aderarea ţării la UE, care a avut loc odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale din urmă cu o săptămână, din cauză că acest scrutin ar fi fost iniţiat doar cu scopul de a crea un avantaj electoral pentru actuala preşedintă.