joi, aprilie 18, 2024
AcasăAgenda ZileiMajorarea punctului de pensie, pe masa premierului în această săptămână

Majorarea punctului de pensie, pe masa premierului în această săptămână

Analiza privind majorarea punctului de pensie urmează să fie gata în această săptămână, a declarat preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban.

„Obiectivul Guvernului pe care îl conduc este să majoreze pensiile, dar această majorarea se va face pe baza unor analize extrem de serioase. Este vorba de raportul privind starea economiei şi a bugetului, raportul la şase luni care trebuie prezentat de Ministerul Finanţelor, în conformitate cu legea responsabilităţii fiscal-bugetare. De asemenea, al doilea element de analiză îl reprezintă prognozele pe care le vor face pe de-o parte Comisia de prognoză, care este în subordinea Guvernului, pe de altă parte, prognozele privind evoluţia economiei care sunt formulate de instituţii internaţionale”, a mai afirmat Orban.

Potrivit lui, în funcţie de aceste evoluţii vom stabili care este procentul cu care vom face majorarea.

„Ne dorim creşterea pensiilor, dar această creştere să poată să fie susţinută nu numai în anul acesta, dar şi în anii următori. În cursul acestei săptămâni (n.r. – analiza) ar trebui să fie finalizată”, a afirmat Orban, la sediul PNL.

El a arătat că se ia în calcul şi majorarea pensiei minime.

„Dorim şi pentru pensiile minime, aşa numitele pensii sociale, să existe acelaşi procent de creştere a pensiei minime egal cu procentul cu care va creşte punctul de pensie”, a spus Ludovic Orban.

Premierul a vorbit și despre rectificarea bugetară care urmează să aibă loc în această lună, afirmând că vor fi alocate sume suplimentare ministerelor Transporturilor, Dezvoltării, Sănătăţii şi Educaţiei.

„Ministerul Finanţelor a început dialogul şi analiza pe execuţia bugetară, pe nevoile de susţinere a cheltuielilor. Cu siguranţă vom face creşteri pentru investiţii, în special pentru investiţii în infrastructură, indiferent că este infrastructură de transport, de sănătate, de educaţie, infrastructură locală. Cel mai probabil, acolo unde este nevoie de creşterea finanţării pentru investiţii, la Ministerul Transporturilor, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, la Ministerul Sănătăţii, la Ministerul Educaţiei, unde evaluăm nevoia de a creşte resursele pentru a susţine investiţiile, vom aloca resurse suplimentare”, a spus Orban.

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate