luni, noiembrie 28, 2022
AcasăAgenda ZileiMApN neagă afirmațiile DIICOT din dosarul Berendel, precizând că aeronavele MiG 21-LanceR...

MApN neagă afirmațiile DIICOT din dosarul Berendel, precizând că aeronavele MiG 21-LanceR nu au fost consemnate la sol din cauza kerosenului utilizat

Aeronavele MiG 21-LanceR din dotarea Forţelor Aeriene Române nu au fost consemnate la sol, în perioada 2018-2021, din cauza unor probleme tehnice cauzate de calitatea combustibilului utilizat, se arată într-un punct de vedere transmis de Ministerul Apărării Naţionale.

Precizarea a fost făcută în contextul unei anchete efectuate de Serviciul Teritorial Ploieşti al DIICOT, care vizează „anumite fapte săvârşite de unele persoane din cadrul SC JET FLY HUB SRL Ploieşti, societate care a furnizat combustibil turboreactor Forţelor Aeriene Române, în perioada 2018-2021”.

Iată comunicatul integral al MApN:

„Cu privire la informaţiile din spaţiul public referitoare la dosarul penal (278/D/P/2020), care investighează anumite fapte săvârșite de unele persoane din cadrul SC JET FLY HUB SRL Ploiești, societate care a furnizat combustibil turboreactor Forțelor Aeriene Române, în perioada 2018-2021 facem următoarele precizări:

– În perioada 2018-2021, coeficientul de disponibilitate tehnică al flotei de aeronave MiG 21-LanceR a asigurat executarea întregii game de misiuni, inclusiv cele de poliţie aeriană, potrivit destinaţiei acestui tip de aeronave.

– În perioada de referinţă, nu au existat intervale de timp în care flota de aeronave MiG 21-LanceR să fi fost consemnată la sol din motive tehnice cauzate de calitatea combustibilului utilizat.

– Relaţia contractuală cu SC JET FLY HUB S.R.L. Ploieşti s-a derulat în perioada 01.03.2018 – 31.07.2021, procedura de atribuire fiind licitaţie deschisă, cu respectarea prevederilor legislaţiei incidente.

– În data de 14.12.2018 s-au constatat neconformităţi privind calitatea combustibilului livrat. Ca urmare, în data de 18.01.2019, Ministerul Apărării Naţionale, prin autoritatea contractantă delegată, a notificat furnizorul cu privire la refuzul recepţionării acelui lot. Livrările au fost reluate la momentul în care furnizorul a asigurat combustibil corespunzător specificaţiilor tehnice din contract.

– Acordul cadru a fost reziliat unilateral de către autoritatea contractantă, în data de 31.07.2021, înainte de termenul stabilit iniţial, din cauza întârzierilor repetate în livrarea cantităţilor de combustibil contractate.

– În ceea ce priveşte intervenţiile executate pentru mentenanţa aeronavelor MiG 21 LanceR, în perioada respectivă, la nivelul instalaţiilor de combustibil, acestea se încadrează în două categorii:

• lucrări de mentenanţă executate în cadrul bazelor aeriene, în regim de asistenţă tehnică, de către SC Aerostar SA Bacău, lucrări cu caracter preventiv, care au vizat eliminarea premiselor de contaminare accidentală a instalaţiei de combustibil a avioanelor cu poluanţi externi (apă şi impurităţi mecanice);

• lucrări de diagnosticare şi reparaţie curentă la o serie de subansamble de motoare de aeronavă, realizate în facilităţile SC Aerostar SA Bacău.

În prezent, pentru niciuna dintre aceste situaţii nu ne putem pronunţa cu privire la o potenţială legătură de cauzalitate directă între calitatea combustibilului livrat de furnizorul în discuţie şi manifestările defecţiunilor semnalate, aceste aspecte făcând obiectul unui dosar penal instrumentat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T .- Serviciul Teritorial Ploieşti. Statul Major al Forţelor Aeriene a pus la dispoziţia acestei structuri de parchet, în urma ordonanţelor procurorului de caz, toate informaţiile şi documentele solicitate.”

Procurorii DIICOT Ploieşti efectuează cercetări într-un dosar în care sunt vizaţi, printre alţii, oamenii de afaceri Cristian Berendel şi Dan Florin Berendel, în documentele de la dosar arătându-se că anumite avioane aparţinând Ministerului Apărării Naţionale ar fi suferit deteriorări după folosirea unui combustibil neconform livrat de o firmă în care sunt implicaţi cei doi, iar astfel ar fi fost afectată securitatea naţională.

Dan Badea
Jurnalist de investigații din 1990, licențiat în matematică. Instituții mass media pentru care am lucrat în ultimii 30 de ani: Expres, Ultimul Cuvânt, Tele7 abc, Televiziunea Română, Evenimentul Zilei, Adevărul, Bilanț, Prezent, Interesul Public, Gardianul, Curentul. Autor al volumului ”Averea Președintelui. Conturile Ceaușescu” - Nemira, 1998.
Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai accesate