Tribunalul Bucureşti a dispus joi arestarea preventivă a medicului Cornel Petreanu de la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, acuzat că primea mită de la pacienţi, potrivit Agerpres. Tot joi, Tribunalul a decis și arestarea preventivă a medicului Cristian Paleru.
Cei doi medici sunt specializaţi în chirurgie toracică, ambii fiind profesori la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Capitală.
Alţi şase medici de la „Marius Nasta” au fost plasaţi sub control judiciar, urmând să fie cercetaţi în stare de libertate.
Procurorii au deschis două dosare penale, în care se efectuează cercetări cu privire la comiterea de infracţiuni de corupţie de către medici din cadrul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu constând în efectuarea controalelor pre şi postoperatorii şi realizarea intervenţiilor chirurgicale.
Conform unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, cu privire la unul dintre medici s-a instituit măsura sechestrului constând în indisponibilizarea bunurilor mobile sau imobile şi poprirea sumelor aflate în conturile bancare, până la concurenţa sumelor de 2.355.913 lei, 74.943 euro, 21.300 dolari, 2.120 franci elveţieni şi 100 lire sterline.
Față de al doilea inculpat s-a instituit măsura sechestrului asupra sumelor de 1.080 euro, 9.130 lei, 338 dolari și 1.150 de franci elveţieni, ridicate în urma efectuării percheziției domiciliare. A fost dispusă, de asemenea, indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile și poprirea cu privire la sumele aflate în conturile bancare până la concurenţa sumei de 850.292 lei.
Cu privire la al treilea inculpat s-a dispus măsura sechestrului constând în indisponibilizarea bunurilor mobile sau imobile și poprirea sumelor aflate în conturile bancare, până la concurenţa sumei de 363.310,63 lei.
Anchetatorii au pus sechestru pe bunurile mobile şi imobile deţinute de medici, dar şi pe sumele deţinute de aceştia în conturi bancare, în vederea confiscării speciale şi a confiscării extinse, deoarece, în urma efectuării investigaţiilor financiare, au rezultat diferenţe semnificative între veniturile licite şi bunurile dobândite în ultimii 5 ani.
Valoarea sumelor şi bunurilor indisponibilizate de procurori se ridică la peste 800.000 de euro.