La Conferința de Securitate de la München, cancelarul german Friedrich Merz a rostit un discurs care marchează o schimbare de accent la Berlin: Europa trebuie să își consolideze propria forță strategică pentru a putea recalibra relația cu Statele Unite, într-un moment în care vechea arhitectură de securitate globală se prăbușește.
Merz a anunțat că Germania a început discuții confidențiale cu Franța despre o descurajare nucleară europeană, prezentată explicit ca demers ancorat în cadrul NATO și în obligațiile legale existente, potrivit Reuters.
Mesajul central a fost dublu. Pe de o parte, Berlinul transmite că nu mai poate trata garanția americană ca reflex automat al ordinii postbelice. Pe de altă parte, Merz a cerut Washingtonului să „repare și să reînvie încrederea” într-o epocă pe care o descrie drept una a rivalității dintre marile puteri. În final, cancelarul a avertizat că „nici măcar Statele Unite” nu vor fi suficient de puternice pentru a acționa pe cont propriu și a pledat pentru refacerea încrederii transatlantice.
Anunțul despre discuțiile cu Parisul are o greutate aparte dintr-un motiv simplu: după ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, Franța rămâne singura putere nucleară a Uniunii, iar arsenalul său capătă automat o relevanță politică sporită în orice discuție despre o componentă europeană a descurajării. Reuters notează că președintele Emmanuel Macron urmează să susțină la finalul lunii un discurs dedicat descurajării nucleare, subiect tratat cu prudență în mod tradițional la Paris, deoarece intră în prerogativele directe ale șefului statului.
Merz a încercat să fixeze din start limitele discuției, pentru a evita interpretarea că Germania ar urmări o schimbare de statut. Germania este constrânsă de tratate internaționale care îi interzic dezvoltarea armelor nucleare, iar cancelarul a insistat că Berlinul își respectă obligațiile legale și că orice discuție despre descurajare rămâne „strict integrată” în comunitatea nucleară a NATO. De asemenea, el a spus că Germania nu va accepta apariția unor „zone cu securitate diferită” în Europa, formulare care sugerează teama de o fragmentare a garanțiilor de securitate între Vestul și Estul continentului.
În ultimul an, relația transatlantică a intrat într-o zonă de fricțiune rar întâlnită, după o serie de decizii și declarații ale administrației Trump pe care mai multe capitale europene le-au tratat ca pe semnale de instabilitate: tarife comerciale lovind inclusiv parteneri, avertismente privind intervenții în America Latină, apoi episoadele legate de Groenlanda, cu efect direct asupra unui stat aliat din NATO. Pe acest fundal, discursul lui Merz a fost citit pe două planuri: ca răspuns pentru publicul european tot mai interesat de autonomie strategică și ca mesaj către Washington că Europa mizează în continuare pe alianță, dar are nevoie de o relație coerentă și predictibilă..
În paralel, secretarul de stat american Marco Rubio a vorbit despre un „moment definitoriu” pentru relațiile transatlantice, adoptând un ton mai conciliant decât vicepreședintele JD Vance la ediția precedentă a conferinței, când acesta atacase dur liderii europeni, acuzându-i de cenzură și de eșec în controlul imigrației. Merz a reluat explicit această ruptură și a contrapus Europei un set de principii pe care le-a legat de ordinea constituțională germană: libertatea de exprimare e limitată acolo unde intră în conflict cu demnitatea umană și cu Constituția, iar protecționismul și tarifele nu reprezintă opțiunea economică pe care Europa o revendică, afirmații însoțite de aplauzele celor din sală.
Un indicator al deteriorării climatului este și un sondaj YouGov, realizat în cele mai mari șase țări europene, care arată că imaginea Statelor Unite în Europa a coborât la cel mai scăzut nivel de la începutul măsurătorilor, în 2016. Astfel, ideea de „descurajare nucleară europeană” capătă, chiar și la nivel de discuții confidențiale, rolul de semnal politic: Europa caută să își reducă vulnerabilitatea la oscilațiile interne ale politicii americane, fără a anunța o rupere de NATO.
Dincolo de simboluri, urmează întrebările grele, încă fără răspuns public. Ce formă ar putea lua o garanție nucleară „europeană” pornind de la doctrina franceză, construită istoric pe autonomie decizională? Cum se evită confuziile de comandă și de responsabilitate într-o alianță în care descurajarea nucleară americană a fost, timp de decenii, ultimul nivel de garanție? Și, poate cel mai practic, cât de repede poate Europa să își întărească apărarea convențională și industria militară astfel încât discuția despre descurajare să nu rămână un substitut retoric pentru investiții concrete?
Discursul lui Merz sugerează un pariu calculat: o Europă mai robustă strategic poate negocia de pe o poziție mai solidă refacerea încrederii cu Statele Unite, într-o ordine internațională pe care cancelarul german o descrie drept schimbată fundamental.
About The Author
