Guvernatorul Mugur Isărescu, pentru care CNSAS a cerut instanței să constate calitatea de colaborator a Securității, a contestat la Curtea Constituțională două articole din legea privind deconspirarea Securității ca poliție politică.
Vineri 2 aprilie, dezvăluie Profit.ro, Curtea de Apel București a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale depusă de Mugur Isărescu, guvernator al Băncii Naționale a României.
Deși CNSAS se mai pronunțase anterior în cazul lui Mugur Isărescu, eliberându-i acestuia trei adeverințe de necolaborare cu Securitatea, o reverificare a trecutului acestuia pe baza apariției unor date noi (sursa ”Manole”), a dus de această dată la constatarea calității de colaborator al Securității ca poliție politică a Guvernatorului BNR.
Isărescu contestă la CCR exact modalitatea legală care a permis reverificarea sa de către CNSAS, considerând că articolul nou introdus în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 (art12.1) privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, care arată că se poate aplica această procedură, a reverificării, ar fi neconstituțional.
El nu atacă, așadar, fondul problemei, ci forma prin care a apărut în spațiul public această problemă.
De asemenea, el mai contestă și articolul care definește caliatea de colaborator al Securității în sensul legii, ca fiind ”persoana care a furnizat informații, precum note și rapoarte scrise, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului”.
Dezvaluirea cu documente a trecutului de colaborator al Securității a lui Mugur Isărescu, aflat în evidențele UM 0195 – unitatea de contrainformații/protecție a Serviciului de Informații Externe (CIE) al fostului DSS, care a turnat cu numele conspirativ ”Manole”, a fost făcută în 2017 de un cotidian central.
În sesizarea CNSAS trimisă instanței, cu privire la Mugur Isărescu, se arată că ”pe parcursul colaborării cu Securitatea, acesta a furnizat informații prin care se denunțau activități potrivnice regimului totalitar comunist, precum comentarii negative la adresa nuivelului de trai din România sub regimul comunist în comparație cu alte țări”.
De asemenea, se precizează în document, ”deși este menționată obținerea aprobării de partid (pentru folosirea sa ca informator – nn) la data de 16.03.1986, celelalte documente din dosar atestă faptul că dl Mugur Isărescu a fost folosit în calitate de persoană de sprijin/sursă încă din 1979 (…), în perioada 1982-1986 fiind folosit de organele de securitate fără aprobarea PCR”.
Mugur Isărescu este, de peste trei decenii, Guvernatorul BNR fiind nu numai cel mai longeviv demnitar care ocupă o funcție publică în România, ci și cel mai longeviv guvernator de bancă centrală în funcţie din lume.
instanta 2020-06-25-24136820-0-nota-constatare-cnsasFoto: bnr.ro
