sâmbătă, mai 28, 2022
AcasăAgenda ZileiExterneNATO: Finlanda şi Suedia intenţionează să discute sâmbătă cu Turcia, care s-a...

NATO: Finlanda şi Suedia intenţionează să discute sâmbătă cu Turcia, care s-a pronunțat împotriva aderării lor la Alianța Nord-Atlantică

Suedia şi Finlanda intenţionează să discute cu Turcia sâmbătă, la Berlin, după ostilitatea afişată de preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan faţă de eventuala lor aderare la NATO, au anunţat miniştrii lor de externe, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

Ministrul suedez de externe Ann Linde „va avea ocazia să discute” cu omologul ei turc la o reuniune informală a miniştrilor de externe din statele NATO, la care sunt invitate Suedia şi Finlanda, a precizat ea într-un comunicat pentru AFP.

„Sper că vom avea mereu mesaje pozitive din partea tuturor celor 30 de ţări membre ale NATO. Mulţi dintre cei 30 de aliaţi au exprimat public o susţinere puternică pentru Suedia şi Finlanda”, a afirmat ea.

„Guvernul turc nu ne-a adresat acest tip de mesaj direct”, a mai spus Ann Linde.

Într-o conferinţă de presă care a avut loc la Helsinki, şeful diplomaţiei finlandeze Pekka Haavisto şi-a anunţat intenţia „de a continua discuţia” cu ministrul turc Mevlut Cavusoglu.

El a îndemnat la răbdare şi a făcut apel la o abordare pas cu pas drept răspuns la rezistenţa Turciei la aderarea celor două ţări nordice.

„Cred că avem nevoie de răbdare în acest proces. Asta nu se face într-o zi (…) Să luăm lucrurile pas cu pas”, a afirmat el, reamintind că Finlanda nu şi-a anunţat încă oficial candidatura.

Unanimitatea este necesară pentru aderarea la Alianţă a unui nou membru, ceea ce pune Turcia în poziţia de a putea bloca candidaturile celor două ţări nordice, aşteptate în zilele următoare.

Erdogan: Aderarea Suediei şi Finlandei la NATO ar fi o eroare

Aderarea Finlandei şi Suediei la NATO ar fi o „eroare”, cum a fost aderarea Greciei la Alianţa Nord-Atlantică, a declarat vineri preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan.

Şeful statului turc a explicat în faţa presei că „nu vrea să se repete aceeaşi eroare ca cea comisă prin aderarea Greciei”, acuzând Suedia şi Finlanda că „găzduiesc terorişti ai PKK”, Partidul Muncitorilor din Kurdistan.

„Nu avem un aviz pozitiv”, a insistat el.

„Urmărim în prezent evoluţiile în legătură cu Suedia şi Finlanda, însă nu avem un aviz pozitiv, deoarece NATO a făcut o eroare în privinţa Greciei anterior, împotriva Turciei”, a declarat preşedintele turc la ieşirea de la rugăciunea de vineri la Istanbul.

„În plus, ţările scandinave, din păcate, sunt aproape ca nişte case de oaspeţi pentru organizaţiile teroriste”, a adăugat el, invocând PKK, clasată drept organizaţie teroristă de către Turcia, dar şi de către UE şi SUA.

Reacţia Turciei este prima voce discordantă în cadrul NATO în legătură cu perspectiva aderării Finlandei şi Suediei la Alianţa Nord-Atlantică.

De la începutul crizei şi apoi de la invazia rusă din Ucraina, Ankara a făcut tot posibilul pentru a menţine relaţii bune cu cele două ţări, de care economia sa depinde puternic.

Declaraţia lui Erdogan a părut să fie una surprinzătoare pentru Finlanda, notează Reuters, după ce Pekka Haavisto a vizitat de două ori Turcia în ultimele luni, iar preşedintele finlandez Sauli Niinisto a discutat telefonic cu Erdogan în luna aprilie.

După acea discuţie telefonică, Sauli Niinisto a postat pe Twitter că „Turcia susţine obiectivele Finlandei”.

Dan Badea
Jurnalist de investigații din 1990, licențiat în matematică. Instituții mass media pentru care am lucrat în ultimii 30 de ani: Expres, Ultimul Cuvânt, Tele7 abc, Televiziunea Română, Evenimentul Zilei, Adevărul, Bilanț, Prezent, Interesul Public, Gardianul, Curentul. Autor al volumului ”Averea Președintelui. Conturile Ceaușescu” - Nemira, 1998.
Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai accesate