Inspecția Judiciara condusă de controversatul judecător mason Lucian Netejoru, care și-a ascuns vreme îndelungată apartenența la masonerie, îi acuză pe mai mulți politicieni români, printre care sunt premierul Florin Cîţu, ministrul Justiţiei, Stelian Ion, co-preşedinţii USR-PLUS Dacian Cioloş şi Dan Barna, sau fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, că au afectat independenţa Justiţiei în dosarul „10 August”.
Inspecția judiciară a fost sesizată de judecătoarea Andreea Anamaria-Chiș, membru al CSM, care s-a simțit lezată, în imaginea pe care o are ea față de justiție, de afirmațiile făcute în spațiul public cu privire la instrumentarea dezastruoasă a Dosarului ”10 august”, în care justiția română i-a acoperit, în realitate, pe responsabilii represiunii din Piața Victoriei.
„Prin declaraţiile publice, postările pe reţele de socializare, astfel cum au fost preluate şi prezentate în mass-media s-a produs o încălcare a principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, cu consecinţa scăderii încrederii cetăţenilor în sistemul judiciar şi, implicit, a afectării independenţei autorităţii judecătoreşti în ansamblul său” – se afirmă în ultimul raport al netejorilor din Inspecția Judiciară.
”Ulterior soluţionării definitive a dosarului nr. 26704/3/2020, dar anterior motivării hotărârii judecătoreşti, mai multe personalităţi politice, reprezentanţi ai puterilor executive şi legislative – prim-ministrul, ministrul Justiţiei, europarlamentari, reprezentanţi ai partidelor politice aflate în prezent la guvernare, au făcut o serie de afirmaţii referitoare la legalitatea soluţiilor dispuse, funcţionarea sistemului de justiţie în ansamblul său, activitatea procurorilor de caz, a procurorului-şef DIICOT şi a judecătorului de cameră preliminară. Aceştia au solicitat, totodată, ca, după pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, să se identifice alte căi de continuare a anchetei penale faţă de persoanele pentru care se dispusese clasarea sau demararea unei anchete parlamentare care să aibă aceeaşi finalitate, respectiv de stabilire a persoanelor vinovate”, mai susțin subordonații lui Netejoru în raport.
Ca și când lucrurie n-ar fi stat așa, inspectorii lui Netejoru continuă în același stil de lemn de soc.
„Raportat la situaţia de fapt, dar şi la cadrul legal care defineşte independenţa sistemului judiciar şi limitele libertăţii de exprimare, se poate concluziona că aceste postări şi interviuri, alături de alte interviuri realizate cu alte persoane/asociaţii civice care au formulat denunţuri/plângeri penale în legătură cu evenimentele petrecute la 10 august 2018 şi preluate în emisiuni radio şi tv, precum şi în articolele de presă analizate au generat reacţii şi comentarii ample atât din partea realizatorilor, cât şi din partea autorilor, în cadrul cărora, plecând de la o singură cauză, au fost exprimate opinii şi au fost emise concluzii cu caracter de generalitate, cu un puternic impact negativ asupra întregului sistem judiciar şi a credibilităţii justiţiei în rândul opiniei publice, prin exprimarea unor suspiciuni cu privire la independenţa judecătorilor şi procurorilor atât sub aspect instituţional, ca sistem judiciar, cât şi funcţional, la nivel individual” – susține raportul netejorilor.
Vlad Voiculescu: ”Sistemul nostru de justiție reușește să se decredibilizeze cu fiecare dosar care este fie amânat, fie îngropat.
Vald Voiculescu, unul dintre cei vizați de cerberii justiției masonului Netejoru îi reamintește șefului Inspecției judiciare de discursul infractorului Dragnea din iunie 2018, în care acesta, premeditând represiunea din 10 august același an, a făcut cele mai grave acuzații împotriva justiției pe care o controla deja și împotriva căreia lansase cea mai dură operațiune de control din toată istoria post-decembristă.
”Mai ține cineva minte ca Inspecția Judiciară să se fi sesizat după discursul de 40 minute al domnului Dragnea din Piața Victoriei din 2018?” – se întreabă retoric Vlad Voiculescu, într-o postare de pe pagina sa de Facebook.
Într-o postare anterioară, fostul ministru al Sănătății, scrie că a spune că declarațiile vizate privind dosarul ”10 august” afectează credibilitatea Justiției este la fel cu a spune că recentul concurs de la casele de asigurări, unde doar 5 candiați din 33 au luat nota de trecere, afectează credibilitatea sistemului de sănătate.
”Inspecția Judiciară, condusă în mod fabulos de același domn Lucian Netejoru, constată astăzi că declarațiile mai multor politicieni (printre care mă număr) cu privire la dosarul „10 august”… „au afectat independența justiției” și „au avut un puternic impact negativ asupra (…) credibilității justiției în rândul opiniei publice”.
Este ca și cum ai spune că recentul concurs de la casele de asigurări afectează credibilitatea sistemului de sănătate.
Este ca și cum ai spune că rezultatele testelor PISA afectează credibilitatea sistemului de educație.
Este ca și cum ai spune că reportajele despre tăierile ilegale de păduri afectează credibilitatea Romsilva” – scrie Vlad Voiculescu.
Mai mult, el întărește afirmațiile publice anterioare și susține, pe bună dreptate, că sistemul nostru de justiție reușește să se decredibilizeze cu fiecare dosar care este fie amânat, fie îngropat.
”Adevărul este
-
- că Romsilva este direct responsabilă de furtul „ca în codru” și poate chiar și de expresie,
- că sistemul de educație este cea mai mare vulnerabilitate a țării ăsteia pe termen mediu și lung,
- că șefii caselor de asigurări județene au fost mereu numiți politic și mulți nici măcar nu au avut curajul să participe la concurs și da…
- că sistemul nostru de justiție reușește să se decredibilizeze cu fiecare dosar care este fie amânat, fie îngropat. Dosarele „10 august” și „Colectiv” sunt doar cele mai recente” – a scris Vlad Voiculescu pe pagina sa de Facebook.