miercuri, noiembrie 13, 2024
AcasăAgenda ZileiPărinții Alexandrei Măceșanu au dat ochii cu Ghe. Dincă pentru prima dată

Părinții Alexandrei Măceșanu au dat ochii cu Ghe. Dincă pentru prima dată

Părinții Alexandrei Măceșanu au dat ochii cu Gheorghe Dincă, criminalul fiicei lor, pentru prima dată, în sala de judecată, unde Curtea de Apel Craiova a respins ca nefondată cererea de strămutare de la Tribunalul Olt a dosarului Caracal.

Cererea a fost formulată de părinţii Alexandrei Măceşanu, care au fost obligați de instanță să plătească cheltuielile judiciare, câte 25 de lei fiecare. Decizia Curţii de Apel Craiova este definitivă.

„Respinge, ca nefondată, cererea de strămutare formulată de petenţii Măceşanu Tudoriţa şi Măceşanu Ion. Obligă pe fiecare petent la câte 25 lei cheltuieli judiciare avansate de stat”, se menţionează în decizia instanţei.

Potrivit avocatului familiei Măceşanu, Aurel Moldovan, aceștia au dorit strămutarea acestui dosar, pentru că au suspiciuni rezonabile că acel judecător nu va fi imparţial şi va judeca după cum i se va dicta, nu după probele administrate în această cauză.

„Indiferent unde va fi, noi am invocat cel puţin cinci excepţii pe cameră preliminară urmând să se pronunţe şi atunci vom vedea dacă va fi imparţial sau nu. Din punctul meu de vedere, pentru a înlătura orice suspiciune rezonabilă cu privire la acest aspect, ar trebui să trimită dosarul undeva spre Tribunalul Mehedinţi sau oriunde în altă parte, mai puţin în Dolj şi Olt. Ştim bine că procurorul Vasilescu a instrumentat această cauză şi, din câte am înţeles, soţia acestuia este judecător la Curtea de Apel Craiova”, a spus avocatul familiei Măceşanu.

Părinții Alexandrei Măceșanu au dat ochii cu Ghe. Dincă

Tot cu această ocazie părinţii Alexandrei s-au întâlnit pentru prima dată cu Gheorghe Dincă.

„Când l-am văzut am simţit ca şi când ai merge cu maşina şi la un moment dat îţi dai seama că ai rămas fără frâne. Vă daţi seama că îmi venea să îl omor”, a declarat tatăl Alexandrei. 

Gheorghe Dincă este acuzat că le-a ucis pe Luiza Melencu şi Alexandra Măceşanu – în locuinţa sa din Caracal şi a fost trimis în judecată, de către procurorii DIICOT, pentru trafic de persoane, trafic de minori, viol, omor calificat şi profanarea de cadavre.

 

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate