Procurorii DNA efectuează marţi percheziţii domiciliare în 11 locaţii din Bucureşti – sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane fizice – într-un dosar de corupţie legat de atribuirea ilegală a 24 de terenuri aflate în proprietatea statului.
Conform unor surse judiciare, persoanele implicate în acest caz identificau terenuri aflate în proprietatea statului, în special în Sectorul 1 al Capitalei, în apropiere de Parcul Herăstrău, apoi falsificau sentinţe civile din instanţe care atestau în mod fals dreptul lor de proprietate şi, cu complicitatea unor funcţionari din Primării şi de la Cadastru, reuşeau să le pună în aplicare, potrivit Agerpres. Ulterior, vindeau terenurile, obţinând în acest mod 10 milioane de euro
Potrivit unui comunicat al DNA, în dosar se efectuează cercetări ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, comise în perioada 2014 – 2023, în legătură cu obţinerea pe nedrept a 24 de terenuri aflate în proprietatea statului situate pe raza municipiului Bucureşti.
Profitul obţinut din tranzacţionarea ulterioară a acelor terenuri depăşeşte suma de 10 milioane de euro.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcţiei Generale Anticorupţie şi a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.
Clotilde Armand: Tot ce am moștenit la Sectorul 1 de la PNL și PSD a fost doar jaf și hoție instituționalizată
”Sentințe civile falsificate integral, expertize cadastrale măsluite, funcționari publici corupți, acesta este peisajul jafului generalizat din Parcul Herăstrău, care face obiectul celei mai recente anchete DNA. Hoția imobiliară din Parcului Herăstrău era vizibilă pentru toți cetățenii de bună credință. (…) Poate acum înțelege toată lumea care era miza PUZ Sector 1 promovat de fosta administrație PSD, în frunte cu Dan Tudorache: betonarea spațiilor verzi și liber la construit în Herăstrău și Pădurea Băneasa. M-am luptat ca acest PUZ să nu intre în vigoare și am blocat în instanță adoptarea lui” – scrie primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, pe pagina sa de Facebook.
”Nu întâmplător, când am venit în Primărie am găsit la Cadastru o situație catastrofală: domeniul public era cadastrat la nivel de mai puțin de 5%! Nici măcar cele 50 de străzi înscrise la OCPI nu erau corect cadastrate: deși în realitate au 6 metri lățime, în planurile cadastrale ele figurau în anumite locuri cu numai 1 metru, restul figurând ca proprietate privată. Adică persoane private și-au cadastrat abuziv o parte din domeniul public înaintea primăriei.
Informațiile pe care vi le-am prezentat aici le-am mai spus public în repetate rânduri în ultimii trei ani. Acum spun mai apăsat ca niciodată: Tot ce am moștenit la Sectorul 1 de la PNL și PSD a fost doar jaf și hoție instituționalizată” – a mai scris primărița Armand pe pagina sa de socializare.