Primarul din comuna argeşeană Beleţi-Negreşti, Mihai Marin, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce magistraţii Judecătoriei Topoloveni au admis propunerea procurorilor. Individul este acuzat de distrugere prin incendiere şi distrugere de documente, după ce a incendiat sediul primăriei pe care o conduce.
”Bărbatul de 53 de ani, din Beleţi-Negreşti, reţinut în seara zilei de 16 decembrie a.c., a fost prezentat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Topoloveni în faţa instanţei, iar Judecătoria Topoloveni a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile”, a transmis, vineri, IPJ Argeş.
Este vorba despre primarul din Beleţi-Negreşti, Mihai Marin, suspectat că a incendiat clădirea Primării pentru a distruge documente.
„Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni. (…) Dispune arestarea preventivă a inculpatului M.M. (…) pentru săvârşirea infracţiunilor de distrugere (…) şi sustragere sau distrugere de înscrisuri (…) pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 17.12.2021 şi până la data de 15.01.2022, inclusiv. Respinge cererea inculpatului privind luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu sau a măsurii controlului judiciar”, se arată în hotărârea instanţei.
Decizia este executorie, dar nu este definitivă, putând fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare.
„Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Topoloveni, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, au continuat cercetările în dosarul penal întocmit în urma incendiului petrecut în noaptea de 12 spre 13 decembrie a.c., pe raza localităţii Beleţi-Negreşti. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere prin incendiere şi sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, conform art. 256, alin. 4 şi 259 din Codul Penal”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţiei Judeţean (IPJ) Argeş.
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de duminică spre luni, la sediul Primăriei Beleţi-Negreşti, primele verificări indicând că focul ar fi fost pus intenţionat, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş.
Focul a distrus clădirea Primăriei şi o anexă în care se afla arhiva. Incendiatorul ar fi scos mai multe dosare din dulapuri, le-a pus pe jos şi le-a stropit cu motorina cumpărată pentru utilajele de deszăpezire.
De asemenea, în noaptea în care primăria din Beleţi Negreşti a fost incendiată, o cameră de supraveghere l-a surprins pe primar când pleca din zonă.
Primarul Mihai Marin nu a mai putut fi contactat după producerea incendiului. În cursul zilei de luni, el a fost implicat într-un accident rutier produs pe Defileul Jiului şi a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a SJU Târgu Jiu, ulterior părăsind la cerere unitatea medicală.
Edilul a fost găsit de poliţişti în municipiul Piteşti, în noaptea de marţi spre miercuri, fiind internat în spital cu hipotermie şi mai multe leziuni traumatice.