miercuri, noiembrie 6, 2024
AcasăAgenda ZileiPlanurile PNL: moțiune împotriva lui Toader și demiterea lui Dragnea

Planurile PNL: moțiune împotriva lui Toader și demiterea lui Dragnea

Planurile PNL pe această săptămână sunt o moțiune simplă împotriva lui Tudorel Toader și demiterea liderului PSD, Liviu Dragnea, au anunțat liberalii. 

PNL a depus o propunere legislativă pentru desființarea secției de investigare a infracţiunilor din justiţie care anchetează, la ordinul politic al PSD – ALDE, magistrații incomozi. Comisia de la Veneția, Comisia Europeană și GRECO au criticat în termeni foarte duri decizia de a înființa această secție.

Prin menținerea acestei secții speciale, Guvernul menține riscul activării art.7 din Tratatul UE, care înseamnă o sancțiune extrem de dură pentru România.

Eventualele abuzuri ale judecătorilor și procurorilor trebuie investigate de instituțiile cu competențe în această materie, de CSM și Inspecția Judiciară.

 Moțiune PNL împotriva ministrului justiției, Tudorel Toader!

PNL va depune, în această săptămână, o moțiune simplă împotriva ministrului justiției. Prin întreaga sa activitate, Tudorel Toader a făcut un rău atât funcționării sistemului judiciar, cât și imaginii externe a României. 

Tudorel Toader este ministrul care a realizat cel mai puțin din cele asumate prin programul de guvernare: 

• Nu a rezolvat problema recuperării salariale ale grefierilor;
• Nu a suplimentat personalul de probațiune;
• Nu a introdus brățările electronice;
• Nu a făcut investiții în penitenciare.

 La inițiativa PNL, procedura de demitere a lui Liviu Dragnea de la conducerea Camerei Deputaților a intrat în linie dreaptă!

„Liviu Dragnea este un personaj toxic, care a încălcat de nenumărate ori Constituția și Regulamentul Camerei Deputaților, astfel încât forul legislativ al țării a ajuns să fie subordonat intereselor sale personale. Liviu Dragnea a confiscat instituția Parlamentului pe persoană fizică, iar acest lucru este inacceptabil pentru democrația din România”, au declarat liberalii.

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate