marți, noiembrie 12, 2024
AcasăAgenda ZileiPrelungirea mandatelor aleşilor locali a fost adoptată de Senat

Prelungirea mandatelor aleşilor locali a fost adoptată de Senat

Prelungirea mandatelor aleşilor locali a fost adoptată de Senat, în calitate de primă cameră sesizată. În favoarea proiectului au votat 100 de senatori, înregistrându-se şi 28 de abţineri.

Proiectul de lege, iniţiat de Marcel Ciolacu şi Alfred Simonis (PSD), Florin Roman (PNL) şi Călin Popescu-Tăriceanu (ALDE), prevede că mandatele în curs ale primarilor, primarului general al municipiului Bucureşti, preşedinţilor de consilii judeţene, consiliilor locale, Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi consiliilor judeţene se prelungesc până la data de 1 noiembrie 2020.

„Data alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020 se stabileşte prin lege organică, cu cel puţin 60 de zile înaintea votării”, prevede proiectul.

Potrivit propunerii, Guvernul stabileşte prin hotărâre, la propunerea Autorităţii Electorale Permanente, calendarul acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale, cheltuielile necesare pregătirii şi desfăşurării în bune condiţii a alegerilor locale şi măsurile tehnice necesare bunei organizări şi desfăşurări a alegerilor locale. 

Prelungirea mandatelor aleşilor locali vine cu anumite restrângeri de termene

Proiectul mai stabileşte anumite restrângeri de termene, înjumătăţirea numărului de semnături, modalitatea de strângere a acestora şi de înregistrare.

Organizarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale trebuie demarată într-un context sigur din punct de vedere epidemiologic, se arată în expunerea de motive.

„Stabilirea datei alegerilor locale din anul 2020 trebuie să ţină cont de progresia infecţiei cu noul coronavirus, de necesitatea prevenirii răspândirii acesteia şi de restricţiile impuse în acest context prin starea de alertă cu impact direct asupra colectării semnăturilor de susţinere depunerii candidaturilor desfăşurării campaniei electorale, organizării votării propriu zise, numărării voturilor şi centralizării rezultatelor”, se arată în expunerea de motive.

PNL nu a votat prelungirea mandatelor aleşilor locali 

PNL s-a abţinut de la votul privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale, a anunțat liderul grupului parlamentar liberal, Daniel Fenechiu.

„PNL nu este în niciun caz împotriva acestui proiect de lege per ansamblu. Însă împrejurarea că această problemă a stabilirii datei alegerilor a fost tranşată fără a se aştepta să vedem textul Curţii Constituţionale ne determină să ne abţinem. Guvernul să fie cel care stabileşte data alegerilor şi nu Parlamentul. Ne-am putea găsi într-o situaţie în care să adoptăm un text care să fie neconstituţional”, a precizat Fenechiu.

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate