vineri, august 12, 2022
AcasăAgenda ZileiPremierul Cîțu deja se gândește la demisii de miniștri, dacă nu au...

Premierul Cîțu deja se gândește la demisii de miniștri, dacă nu au performanțe

Premierul Florin Cîțu deja se gândește la demisii de miniștri, dacă nu au performanțe, precizând că că la jumătatea anului va face o evaluare a acestora.

„Am fost surprins neplăcut când în unele discuţii cu colegii mei, membri din Cabinet, am văzut o susţinere mai mare pentru subvenţii, pentru anumite companii cu pierderi, decât pentru investiţii. Aşa ceva nu accept. Am cerut un program de reformă pentru companiile de stat, încă nu a venit, şi atunci o să introducem în Legea bugetului. Şi mai sunt câteva lucruri pe care le vom introduce, până ajungem la Legea bugetului. Au fost discuţii despre acest buget cu miniştrii. Toţi miniştrii au vrut mai mulţi bani. Iniţial, cererile pentru ministere au fost de 49 miliarde de lei în plus faţă de ce avem. Exact ceea ce îmi era frică: punem bugetul nostru peste bugetul PSD şi facem un buget mai mare. Greşit total, nu aşa putem să mergem înainte”, a declarat șeful Guvernului.

Potrivit acestuia, toţi miniştrii, cu câteva excepţii, au cerut bugete mai mari faţă de anii precedenţi.

„Am avut doar câteva excepţii – la Secretarul General al Guvernului şi la Ministerul Finanţelor, unde au fost bani pentru alegerile generale. Am, mare parte, răspuns cu bugete mai mari pentru toate ministerele faţă de anul trecut, deci avem bugete mai mari faţă de anul trecut în aproape toate ministerele, am zis cele trei excepţii. Dar acum vin şi aşteptările mele pentru miniştri şi este vorba de performanţă, eficienţă şi prin aceste alocări aş vrea să văd că există o monitorizare. Şi îi anunţ pe această cale că la jumătatea anului vom face o evaluare. Vor fi indicatori, vom folosi indicatori intermediari şi la jumătatea anului vom face o evaluare în ceea ce priveşte execuţia bugetară, pentru că eu am mai văzut acest film şi în anii precedenţi, că ne batem pentru un buget la începutul anului şi execuţia bugetară este dezastruoasă la jumătatea anului”, a spus Florin Cîţu.

Demisii de miniștri neperformanți

La jumătatea anului discuţiile vor avea loc cu mandatele miniştrilor pe masă.

„Am văzut anul acesta discuţii în spaţiul public, nu ştiu cât au fost adevărate, cât nu au fost adevărate, dar dacă sunt adevărate şi vorbim de voturi în Parlament pentru susţinerea bugetului sau de demisii, vom discuta şi la rectificarea bugetară, la jumătatea anului, execuţia bugetară cu mandatele pe masă. Eu am fost de acord să mărim bugetul, sunt cheltuieli mari pe care trebuie să le susţinem, dar aş vrea să văd şi execuţie, vreau să văd şi performanţă, vreau să văd şi acea reformă a companiilor de stat. Şi cum nu am primit până acum niciun program de restructurare a acestor companii, vom face acest lucru prin legea bugetului”, a mai spus premierul.

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai accesate