Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, luni seară, după şedinţa coaliţiei, că s-a ajuns la un acord, astfel încât să existe o plafonare a preţurilor la energie şi gaz, de la 1 februarie. De asemenea, limitele în care trebuie să se încadreze consumatorii vor fi majorate, iar facturile care au fost emise greşit vor fi refăcute.
”Am reuşit să ajungem la un acord, astfel încât la energie plafonul să scadă de la 1 leu la 0,8 lei/kw. De asemenea, limita consumului să crească de la 300 la 500 de kW pentru care se calculează acest preţ. Practic, reiese o compensare de 0,291 lei/ kW, ceea ce va însemna că la consumatori se va percepe 0,68 bani/kW”, a declarat, luni seară, Nicolae Ciucă.
Acesta a precizat că, de asemenea, pentru IMM-uri, pentru consumatorii mari, non-casnici va fi plafonat preţul la 1 leu/kW.
”La gaz, plafonul va scădea de la 0,37 la 0,31 lei/kW, iar limita de consum pentru 5 luni de zile va creşte de la 1.000 la 1.500 de kW. De asemenea, se va aplica un discount de 40 la sută, de la 33 la 40 la sută, asigurându-se astfel un preţ de 0,221 lei/kW”, a mai precizat premierul.
”Am luat decizia ca toate facturile emise greşit să fie stornate şi retrimise, fără ca oamenii să fie debranşaţi sau să plătească penalităţi”, adăugat premierul, explicând că este vorba de aproximativ un milion de facturi greşite.
Potrivit premierului, măsurile se aplică de la 1 februarie, până la data de 31 martie, perioadă în care se va face şi o analiză la finalul căreia vor fi făcute noi propuneri.
Întrebat dacă din punct de vedere constituţional există vreo problemă, Nicolae Ciucă a negat: „Nu există nicio problemă. Am ţinut cont, de aceea am şi întârziat atât de mult să luăm măsuri care să fie aplicabile, să nu fie modificări în soft şi să poată să fie aplicate de la 1 februarie”.
El a adăugat că este vorba despre o plafonare a preţului şi nu se renunţă la liberalizare, iar, potrivit calculului, impactul bugetar pentru cele aproape două luni este de aproximativ 3 miliarde de lei.
Şeful Executivului a mai spus că, potrivit discuţiilor avute, cifra a depăşit 1 milion de facturi greşite.
„A fost o serie întreagă de acţiuni în teritoriu, vom continua aceste acţiuni. Vreau să asigur populaţia că vom lua toate măsurile, astfel încât să nu mai avem astfel de greşeli care să sperăm că nu sunt voit făcute, pentru că oamenii nu au de ce să plătească greşelile altora. Şi în felul acesta considerăm că este cât se poate de deschisă uşa la nivelul Guvernului şi la dispoziţia cetăţeanului orice instrument de care dispunem. Ordonanţa de urgenţă nu va întârzia mai mult de săptămâna viitoare, ca să poată să fie aplicată. (…) A rămas ca mâine dimineaţă să avem o discuţie şi cu furnizorii şi cu distribuitorii şi în funcţie de această întâlnire vom stabili celelalte elemente de detaliu tehnic care vor fi prinse în ordonanţa Guvernului”, a arătat premierul.
Întrebat dacă după 31 martie vor fi continuate aceste măsuri, premierul a precizat: „Dacă evoluţia preţului va produce efectele pe care le resimţim cu toţii, vom avea un proces de analiză continuu, astfel încât să putem să luăm măsuri din timp”.
„Toate aceste măsuri au fost discutate şi dezbătute, astfel încât să nu se închidă firmele, să nu se închidă companiile, să păstrăm locurile de muncă pentru oameni şi desigur să avem o perspectivă astfel încât să nu ne confruntăm cu astfel de situaţii”, a mai spus el.
Totodată, Nicolae Ciucă admite că interzicerea concedierilor ar putea fi o condiţie pentru angajatori.
„Este o condiţie pe care o vom discuta cu mediul de afaceri, pentru că, iată, statul vine şi asigură tot suportul de care noi dispunem astfel încât firmele să nu se închidă”, a menţionat prim-ministrul.