sâmbătă, septembrie 7, 2024
AcasăAgenda ZileiJustițiePreședintele Iohannis a trimis Parlamentului, pentru reexaminare, legea privind cursurile online în...

Președintele Iohannis a trimis Parlamentului, pentru reexaminare, legea privind cursurile online în școli

Președintele Klaus Iohannis a trimis marți, 22 iunie, Parlamentului, spre reexaminare, Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 2/2021 pentru completarea art. 38 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 2/2021 are ca obiect de reglementare completarea art. 38 din Legea nr. 55/2020, în sensul acordării posibilității de suspendare a activităților care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ și continuarea activităților didactice în sistem on-line, prin ordin al ministrului educației.

Motivul cererii de reexaminare, invocat de șeful statului, este acela că în textul noii legi s-au făcut completări cu referiri la un articol de lege abrogat luna trecută.

Astfel, prin pct. 3 al articolului unic al legii supuse reexaminării, după articolul 62 al Legii nr. 55/2020 s-a introdus un nou articol, art. 621, cu următorul cuprins: „(1) Prevederile art. 61 și 62 se aplică în mod corespunzător centrelor de reținere și arestare preventivă din subordinea Ministerului Afacerilor Interne. (2) Măsurile prevăzute la art. 61 alin. (l) se pot dispune prin dispoziție a inspectorului general al Inspectoratului General al Poliției Române, iar informarea prevăzută la art. 61 alin. (2) se comunică, în mod corespunzător, ministrului afacerilor interne”.

Numai că, spun juriștii președintelui, art. 62 din Legea nr. 55/2020, la care face trimitere art. 621, nou-introdus prin legea supusă reexaminării, a fost abrogat la data de 2 mai 2021, prin dispozițiile art. 17 lit. b) din Legea nr. 114/2021 privind unele măsuri în domeniul justiției în contextul pandemiei de COVID-19.

”Or, prin raportarea la o dispoziție legislativă abrogată se creează o situație normativă confuză, destinatarii normei fiind în dificultate atunci când trebuie să identifice norma juridică aplicabilă, ceea ce duce la o stare de insecuritate juridică. Însă, securitatea juridică a persoanei este un concept în considerarea căruia legiuitorul are obligația să asigure stabilitatea legislativă și exercitarea drepturilor și libertăților fundamentale în condiții optime”.

Prin urmare, spun juriștii de la Cotroceni, ”considerăm că legea supusă reexaminării nu îndeplinește standardele de calitate a legii stabilite la art. 13 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative” și solicită Parlamentului reexaminarea legii.

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate