Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, consideră nefondate acuzațiile făcute luni, 9 august, de președintele Belarus, Aleksandr Lukașenko, potrivit cărora Ucraina instruiește militanți pentru a-i trimite apoi înarmați în Belarus.
Declarația a fost făcută de purtătorului de cuvânt al președintelui Ucrainei, Serghei Nikiforov, relatează Ukrinform, citând biroul de presă al președinției.
”

Președintele Volodimir Zelenski consideră nefondate acuzațiile făcute de Aleksandr Lukașenko de instruire a militanților pe teritoriul Ucrainei, care ar fi fost apoi trimiși în Belarus. Astfel de declarații au scopul de a distrage atenția de la situația politică internă din această țară”, a declarat purtătorul de cuvânt al șefului statului ucrainean, Serghei Nikiforov, aflat în zona Nikolaev.
Președintele subliniază că Ucraina luptă împotriva militanților, nu îi pregătește, așa cum a spus Alexander Lukașenko, a mai spus Nikiforov.
„Criza care a început după alegerile prezidențiale din Belarus nu poate fi rezolvată decât într-un mod democratic, dar lui Alexandr Lukașenko i-a lipsit curajul de a pleca”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al șefului statului ucrainean.
Potrivit acestuia, președintele Volodimir Zelenski subliniază că Ucraina rămâne un prieten fidel al poporului din Belarus, dar nu intervine în procesele politice ale altor state.
”Sperăm că nu vor exista pași neprietenoși către Ucraina făcuți de către Aleksandr Lukașenko. Dacă vor fi, va primi un răspuns prompt și puternic atât din partea statului nostru, cât și a comunității internaționale „, a spus Serghei Nikiforov.
Luni, 9 august, președintele Alexandr Lukașenko l-a acuzat, într-o conferință de presă, pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski că instruiește militanți împotriva Belarusului pe care-i trimite apoi peste graniță.
”De ce instruiți militanți pe teritoriul Ucrainei și îi trimiteți cu armament aici?” – l-a întrebat, retoric, președintele bielorus pe cel ucrainean, în cadrul conferinței de presă anuale intitulată, faraonic, ”Marea discuție cu președintele”, ținută la Minsk și la care au participat anul acesta aproximativ 300 de persoane.
Lukașenka a mai spus, în treacăt, că rușii nu vor veni niciodată în Ucraina prin Belarus, ”mai ales cu arme”.
”Marea discuție cu președintele” se ține pe 9 august pentru a aniversa câștigarea alegerilor de către dictatorul Lukașenko.
Anul trecut, în Belarus au fost organizate alegeri prezidențiale în timpul cărora s-au înregistrat numeroase încălcări ale legii în favoarea lui Lukașenko, care a guvernat timp de 26 de ani. Prin urmare, șeful Comisiei Electorale Centrale din Belarus, Lidia Mihailovna Ermoșina, a anunțat oficial că Lukașenko a câștigat alegerile cu 80,1%, iar Svetlana Tikhanovska ar fi avut doar 10,1% din voturi. Desigur, Tikanovskaia a contestat rezultatele votului și a declarat că alegerile au fost falsificate.