Prețurile poliţelor RCA vor crește, după ce decontarea directă va fi obligatorie, deoarece firmele de asigurări nu au încredere că-şi vor recupera banii unele de la altele, este de părere Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
„Analizăm şi noi proiectul privind RCA cu decontare directă, o să discutăm cu cei de la ASF. Dubiul cel mai mare vine din posibila creştere a preţurilor, pentru că ştim că această decontare este permisă din 2016, are un succes moderat, sunt doar câteva procente. Ar avea avantajul că îi schimbă pe consumatori din logica ‘eu vreau un produs foarte ieftin, că este pentru alţii”, a declarat Chirițoiu.
Prețurile la RCA vor crește
Potrivit lui, consumatorul va fi mai atent la ce-şi alege, pentru că el va beneficia de reparaţie în caz că e lovit.
„Deci, contează că e ieftin, dar şi să aibă o reţea bună de service-uri, să se facă reparaţiile la o calitate şi cu promptitudine”, a spus el.
Chiriţoiu a explicat de ce consideră că este mai scumpă decontarea directă.
„Îngrijorarea mea este legată de preţ. Decontarea directă are un sens, pentru că echilibrează piaţa, dar mi-e frică de creşterea de preţ, întrucât ofertele de decontare directă sunt ceva mai scumpe. Cred eu că sunt mai scumpe pentru că, dacă te loveşte cineva, trebuie să plătească asigurătorul tău, iar eu, ca asigurător, îţi fac reparaţia şi apoi mă duc cu factura la asigurătorul celui care te-a lovit, ca să-mi recuperez banii, dar eu nu ştiu sigur dacă acela îmi dă bani.
Asigurătorii nu au încredere unii în alții și nici în service-urile din România.
„Problemele de neplată sau reclamaţiile au fost din partea service-urilor, care au spus „noi am făcut reparaţiile, dar ăştia nu mă plătesc”. Firmele de asigurări între ele nu aveau aşa de multe compensaţii până acum, dar numărul acestora va creşte”, a mai spus Chiriţoiu.
În opinia sa, este necesar un mecanism pentru ca firmele de asigurări să aibă încredere că-şi vor recupera banii unele de la altele.
„Orice accident devine un regres, dacă este decontare directă. Eu bănuiesc că de-asta sunt mai scumpe poliţele cu decontare directă, că le frică de mecanism, că nu va merge acest mecanism. Soluţia mea este: haideţi să creăm un mecanism prin care să dăm încredere firmelor de asigurare că-şi vor recupera banii unii de la alţii”, a mai spus președintele Consiliului Concurenței.