AcasăAgenda ZileiProcurorii, cu noradrenalina-n fasole: Cele două doctoriţe acuzate în dosarul deceselor suspecte...

Procurorii, cu noradrenalina-n fasole: Cele două doctoriţe acuzate în dosarul deceselor suspecte de la Spitalul Pantelimon au fost puse în libertate

Doctoriţele Maria Miron şi Mirela Păiuş de la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului „Sfântul Pantelimon”, acuzate de omor calificat în dosarul deceselor suspecte, vor fi eliberate din arest, a decis marţi Curtea de Apel Bucureşti.

Pe 8 august, Maria Miron, acuzată de omor calificat şi tentativă la omor calificat, şi Mirela Păiuş, acuzată de omor calificat, ambele cu premeditare, au fost arestate preventiv pentru 30 de zile.

Doctoriţele au atacat decizia Tribunalului Bucureşti, iar contestaţia lor a fost admisă marţi de Curtea de Apel Bucureşti, decizia fiind definitivă.

„În baza art. 204 Cpp, admite contestaţiile formulate de către inculpate împotriva încheierii Tribunalului Bucureşti din 8 august 2024. Desfiinţează încheierea atacată şi rejudecând în fond decide: în baza art.227 alin.1 Cpp respinge ca neîntemeiată propunerea de luare a măsurii arestării preventive. Dispune punerea de îndată în libertate a contestatoarelor inculpate dacă nu sunt reţinute în altă cauză. Definitivă”, se arată într-un extras al deciziei.

Completul de judecată a fost format din Cristian Dumitru (preşedinte) şi Adina Radu.

Contrar declarațiilor tuturor specialiștilor români și străini în ATI, procurorii susțin că cele două doctorițe ar fi ucis cu premeditare un pacient aflat în faza terminală la secția ATI din Spitalul Sfântul Pantelimon.

Potrivit acuzatorilor, în lunile martie şi aprilie, doctoriţele i-au scăzut unui pacient internat la terapie intensivă doza de noradrenalină, cu rol în menţinerea tensiunii arteriale, acesta intrând în stop cardio-respirator.

Enormitățile susținute de procurorii de caz, Bogdan Emil-Naș și Bogdan-Octavian Muntianu, au declanșat unul dintre cele mai mari atacuri la sistemul românesc de sănătate, prin scurgerea interesată către presă de informații obținute în cursul anchetei și diseminarea lor publică de către lucrătorii anumitor televiziuni interesate exclusiv de linșaj mediatic, dezinformare și manipulare a opiniei publice.

Desigur, martorii cheie în dosar sunt niște asistente medicale, deci de persoane care, deși au rolul lor util și bine determinat în sistemul medical, au o capacitate limitată de înțelegere și cunoaștere a medicinei, comparativ cu un medic.

Având ca scop provocarea decesului unor pacienţi care necesitau terapie intensivă, dar cu privire la care inculpatele apreciau că nu mai este oportună menţinerea în viaţă, acestea au conceput şi pus în executare un plan ce consta în reducerea bruscă a dozei de noradrenalină (substanţă esenţială în terapie intensivă, cu rol în menţinerea tensiunii arteriale), cu consecinţa scăderii tensiunii arteriale, urmată de stop cardio-respirator. În sensul celor arătate mai sus, la data de 26.03.2024, ora 16,45, cu premeditare şi profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei (pacient în vârstă de 54 de ani, în stare foarte gravă, instabil hemodinamic, având tensiunea arterială de 49/29 mm/Hg), inculpata M.M.A. a încercat să suprime viaţa pacientului prin reducerea bruscă a dozei de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 15 ml/h, la valoarea de 1 ml/h (valoare minimală care a fost menţinută o perioadă considerabilă de timp), însă decesul victimei nu s-a produs ca urmare a intervenţiei unei asistente medicale care a suplinit deficitul de noradrenalină prin perfuzie„, spun anchetatorii.

De asemenea, pe 4 aprilie 2024, la ora 13,17, cele două doctoriţe, „profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei (acelaşi pacient de 54 de ani, aflat în stare foarte gravă, instabil hemodinamic, având tensiunea arterială de 60/36 mm/Hg), acţionând cu intenţia de a suprima viaţa pacientului, i-au redus doza de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 20 ml/h, la valoarea de 1 ml/h, fapt ce a condus, 58 de minute mai târziu, la instalarea stopului cardio-respirator, urmat de decesul pacientului declarat la ora 15,00„.

Ancheta în acest caz a fost demarată în urma unui denunţ formulat de asistenta medicală Camelia Stămătoiu, director de îngrijiri în cadrul Spitalului Sf. Pantelimon. Ea le-a relatat procurorilor că, pe 10 aprilie, a fost sunată de o altă asistentă medicală, care i-a mărturisit că pe Secţia ATI a spitalului, de joi (4 aprilie) până sâmbătă (6 aprilie), au murit în jur de 20 de pacienţi, întrucât – spunea aceasta -medicii de gardă pe secţia ATI, respectiv Maria Miron şi Mirela Păiuş, au redus cantitatea de noradrenalină la unii pacienţi internaţi, de la 15 sau 20ml/h la 1ml/h sau chiar au înlocuit-o cu ser fiziologic.

La puțin timp după apariția în presă a acuzațiilor de omor cu premeditare formulate de cei doi procurori împotriva doctorițelor de la ATI, doi renumiți profesioniști în ATI, prof. dr. Șerban Bubenek și prof. dr. Dorel Săndesc, din conducerea Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă (SRTI), au formulat un punct de vedere prin care au contrazis acuzația elucubrantă a procurorilor, pe care i-au sfătuit – indirect, prin bibliografia atașată comunicatului – să pună mâna pe carte.

Iată comunicatul SRATI:

”Referitor la cazul arestării celor 2 colege medici specialiști ATI la Spitalul Pantelimon vom face câteva precizări:

În lumina evidențelor din literatura științifică și a ghidurilor internaționale de bună practică medicală, NORADRENALINA (NA) este un medicament vasopresor folosit in stările de șoc in anumite doze recomandate iar ținta terapeutică este menținerea unei tensiuni arteriale medii (TAM) de cel puțin 65 mmHg. În cazul in care nu se atinge ținta suntem în fața unui ȘOC REFRACTAR la  tratamentul vasopresor și se acceptă creșterea temporară (ore) a NA chiar la doze mamut sau asocierea unui alt medicament vasopresor de linia 2.

Dacă nici așa nu se atinge ținta se revine la doza recomandata de ghiduri pentru ca este dovedit că mortalitatea crește proporțional cu dozele exccesive de NA administrată.

Pe de altă parte neatingerea țintei de TAM pe o perioadă de câteva ore, prezice o mortalitate de 100%.

Din datele puse la dispoziție de Parchet rezultă clar că este vorba despre o cunoaștere incompletă a laturii medicale a cazului și că de fapt era vorba de un pacient profund hipotensiv (TAM 33-45 mm.Hg) cu șoc refractar aflat sub doze mamut de NA (15-20 ml /oră!) la care s-a revenit la o doză recomandată (1 ml/oră).

Deci în nici un caz NU poate fi vorba de crimă / omor cu premeditare.

Desigur, aceste argumente științifice trebuie integrate în ansamblul datelor medicale despre pacient (diagnostice de internare, complicații, patologii cronice coexistente, scoruri de severitate ale afecțiunilor, alte tratamente și intervenții, etc.) pentru o analiză medicală corectă și completă care să ofere organelor de justiție toate informațiile necesare pentru stabilirea adevărului.

Corpul medical își dorește colaborarea cu sistemul de justiție pentru o analiză comună, transparentă și profesionistă atât a malpraxisului cât și a unor astfel de cazuri și regretăm absența în România a unui grup de experți medicali acreditați de sistemul de justiție care să poată oferi expertiză magistraților. Poate acest moment extrem de neplăcut va face ca și în România să fie adoptate reglementările legislative absolut necesare, prezente în legislația majorității țărilor europene, referitoare la acest domeniu extrem de sensibil.

O asemenea abordare pe viitor va reduce emoția socială, senzaționalul și oroarea cu orice preț, neîncrederea în sistemul medical, demonizarea și implicit timorarea și demotivarea medicilor.(…)”

comunicat-srati-2024-08-08

 

 

About The Author

Dan Badea
Dan Badea
Jurnalist de investigații din 1990, licențiat în matematică. Instituții mass media pentru care am lucrat în ultimii 30 de ani: Expres, Ultimul Cuvânt, Tele7 abc, Televiziunea Română, Evenimentul Zilei, Adevărul, Bilanț, Prezent, Interesul Public, Gardianul, Curentul. Autor al volumului ”Averea Președintelui. Conturile Ceaușescu” - Nemira, 1998.
Articole asemanătoare

Cele mai accesate