vineri, mai 27, 2022
AcasăAdministrație publicăProgram de guvernare PNL: Fără ajutoare pentru cei care refuză un loc...

Program de guvernare PNL: Fără ajutoare pentru cei care refuză un loc de muncă

Fără ajutoare pentru cei care refuză un loc de muncă, asta pare să fie una dintre ideile pe care se bazează programul de guvernare al PNL, după cum a anunțat preşedintele liberalilor, Ludovic Orban.

„Dacă cineva vă spune că PNL nu are program înseamnă că este rău intenţionat. Prin tot ceea ce facem arătăm că avem program. Suntem de acord să dăm ajutor social unor oameni care nu pot să muncească, dar nu poţi să dai ajutoare sociale unor zdrahoni cărora nu le place munca şi care stau şi beneficiază de ajutorul social deşi li se oferă locuri de muncă. Şi aici vă spun limpede: oricui va refuza un loc de muncă dintre cei care beneficiază de ajutor social nu-i vom mai da ajutor social, pentru că România nu se poate clădi decât pe muncă, pe hărnicie, pe tot ceea ce poate duce la prosperitate individuală şi naţională”, a afirmat Ludovic Orban. 

Așa zisul program de guvernare PNL cuprinde și eliminarea unor taxe.  

„Dacă PNL ajunge la guvernare va tăia supraacciza la combustibil. Când au venit şi au introdus suprataxa pe contractele part-time, în care oameni care poate nu câştigau suficient dintr-un loc de muncă puteau să câştige un ban dintr-un contract pe două-patru ore, şase ore, ei au taxat astfel încât aproape niciun român nu mai poate să facă un contract pe part-time pentru că trebuie să plătească salariul minim brut integral chiar dacă el munceşte două ore. S-a ajuns în situaţia absurdă în care trebuiau să plătească mai mult decât încasau. Vom desfiinţa suprataxa pe part-time pentru a le permite celor care vor să muncească în plus să câştige mai bine”, a mai spus șeful liberalilor. 

Orban a marșat și pe vouchere de vacanță pentru angajații din mediul privat, deși acest lucru este unul extrem de greu de reglementat. 

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai accesate