vineri, august 12, 2022
AcasăAgenda ZileiPromisiuni PNL asemănătoare cu ale PSD: 250 km de autostrazi și drumuri...

Promisiuni PNL asemănătoare cu ale PSD: 250 km de autostrazi și drumuri expres în lucru până la finele anului

PNL s-a apucat de făcut promisiuni asemănătoare cu cele ale PSD, astfel că ministrul Transporturilor, Lucian Bode a afirmat că România va avea până la finele anului 250 de km de autostrăzi și drumuri expres în lucru. 

Oficialul şi-a propus ca până la sfârşitul anului să încheie contracte pentru aproximativ 400 de kilometri de drumuri expres şi autostrăzi, în contextul în care la preluarea ministerului erau şantiere pe 94 de kilometri.

„În acest moment, avem 170 de kilometri de autostrăzi şi drumuri expres în lucru, iar până la finele anului vom avea în lucru peste 250 de kilometri de autostrăzi şi drumuri expres. Şi aici mă refer la semnarea ordinului de începere pentru Autostrada de Centură a Bucureştiului, varianta de Sud, cu cei 52 de kilometri, cu trei tronsoane, respectiv la tronsoane din Autostrada Transilvania. Bineînţeles că o parte din aceşti 250 de kilometri vor fi daţi în trafic până la finele anului”, a declarat Bode.

Printre lucrările care în momentul de faţă au fost realizate în proporţie de peste 90%, el a amintit Sebeş-Turda, Râşnov-Cristian, parte din varianta ocolitoare a municipiului Bacău.

„Am semnat contracte de proiectare şi execuţie doar pe infrastructura de transport rutier pe 85 de kilometri, iar până la sfârşitul anului estimăm că vom semna contracte pentru proiectare şi execuţie pentru aproximativ 400 de kilometri de autostradă şi drumuri expres. Am semnat contractele pentru Sibiu-Piteşti, secţiunea a V-a, pentru Târgu Mureş-Ungheni, Biharia-Borş”, a mai spus ministrul Bode.

Printre contractele de proiectare şi execuţie care ar putea fi semnate până la sfârşitul acestui an se află atât tronsoanele 2, 3 şi 4 ale autostrăzii Transilvania, precum şi centura de nord a Bucureştiului şi drumul expres Brăila-Galaţi.

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai accesate