PSD îngroapă bugetul României, prin datorii externe record, la dobânzi și mai mari decât cele anticipate, spune deputatul Dumitru Oprea.
„Vedem de la an la an cum România este dusă către dezastru economic. Guvernarea PSD-ALDE doar se laudă că bugetul de stat este orientat cu precădere către creşteri de salarii şi pensii, inclusiv pentru investiţii. Însă, efectele nu se văd, pentru că nu este reală nici mult lăudata creştere economică. Astfel, numai săptămâna aceasta, fără transparenţă, fără comunicare, Dăncilă a mai împrumutat 2 miliarde de euro”, a afirmat acesta.
Ca urmare, datoria externă a României, pe anul în curs, a ajuns la 5 miliarde de euro, după împrumutul de 3 miliarde din primăvară. În condiţiile în care şi estimările cele mai pesimiste anunţau ca fiind necesare doar 4,2 miliarde pentru 2019!
PSD îngroapă bugetul României
„PSD nu ştie decât să cheltuiască, aberant, încercând să cumpere voturile românilor pentru a putea rămâne cât mai mult la guvernare! Iar reprezentanţii puterii motivează printr-o economie care duduie. Dar nu spun că dezvoltarea este total nesustenabilă, pe bază de consum şi nu de investiţii. Aşa că inflaţia o resimţim cu toţii.În acest mod, România devine o ţară în care cetăţenii sunt îngenuncheaţi de clica pesedistă, care îşi păstrează puterea printr-o politică specifică ţărilor unde democraţia nu există. Suntem ţara în care de mai bine de 2 ani nu se investeşte nimic în infrastructură, sănătate şi în sistemul de educaţie, iar tot mai mulţi oameni ajung în pragul sărăciei. Însă, această situaţie nu mai poate fi tolerată la nesfârşit!”, a mai spus Oprea.
Pe de altă parte, Eugen Teodorovici anunța foarte senin, ieri că, planul de finanţare de pe pieţele externe s-a depăşit, în sensul că a fost deja luată finanţare şi pentru anul viitor, iar banii se folosesc pentru a finanţa partea de deficit în ansamblul său.
„Mă întristează când văd presa economică punând astfel de titluri: s-a depăşit planul. De ce nu se spune invers: depăşindu-se planul, abordarea este una logică, Ministerul de Finanţe revine în sfârşit la o abordare logică, în sensul că îşi ia în timpuri mai bune finanţare chiar şi pentru următoarea perioadă şi nu se împrumută atunci când arde, pentru că asta creşte costul de finanţare. Planul s-a depăşit într-adevăr în sensul că am luat deja şi pentru anul viitor, deci prefinanţăm practic ceea ce avem anul viitor de finanţat. Adică este o abordare corectă pe care un stat normal o are”, a explicat Teodorovici.