AcasăAgenda ZileiPutin este ”singurul obstacol” în calea păcii în Ucraina (șeful diplomației franceze)

Putin este ”singurul obstacol” în calea păcii în Ucraina (șeful diplomației franceze)

Ministrul de externe francez Jean-Noël Barrot a declarat joi că președintele rus Vladimir Putin este “singurul obstacol” în calea păcii în Ucraina, declarație făcută la o zi după ce Washingtonul și Kievul au semnat un acord privind mineralele, relatează AFP.

“Trebuie să recunoaștem, cred că de acum este clar că singurul obstacol în calea păcii în Ucraina este Vladimir Putin”, a declarat Barrot într-un interviu acordat AFP.

Statele Unite și Ucraina au semnat miercuri la Washington un vast acord economic prin care se creează un fond de investiții pentru reconstrucția acestei țări devastate de război și dă administrației Trump acces la resursele naturale ucrainene.

Acest acord intervine în paralel cu multiple negocieri diplomatice în curs de desfășurare pentru a găsi o soluție la conflict, la trei ani după invazia rusă a Ucrainei.

Textul nu pare să includă garanții americane de securitate împotriva Rusiei, pe care le-a cerut Ucraina și asupra cărora a insistat Volodimir Zelenski.

Acordul prevede crearea unui “fond de investiții pentru reconstrucția” Ucrainei, care va fi finanțat și gestionat în mod egal de ucraineni și americani.

About The Author

Dan Badea
Dan Badea
Jurnalist de investigații din 1990, licențiat în matematică. Instituții mass media pentru care am lucrat în ultimii 30 de ani: Expres, Ultimul Cuvânt, Tele7 abc, Televiziunea Română, Evenimentul Zilei, Adevărul, Bilanț, Prezent, Interesul Public, Gardianul, Curentul. Autor al volumului ”Averea Președintelui. Conturile Ceaușescu” - Nemira, 1998.
Articole asemanătoare

Cele mai accesate