sâmbătă, mai 28, 2022
AcasăAnalize MediaPutin, ucigașul de jurnaliști independenți, acuză Occidentul că pune la cale uciderea...

Putin, ucigașul de jurnaliști independenți, acuză Occidentul că pune la cale uciderea trompetei Kremlinului de la canalul Rusia 1, Soloviov

Preşedintele rus Vladimir Putin, care a ordonat asasinarea a zeci de jurnaliști independenți și încarcerarea altora, a anunţat luni că principala agenţie de spionaj a Rusiei a dejucat ceea ce el a numit un complot occidental de a ucide un proeminent ”jurnalist” rus, trompeta Kremlinului de la canalul Rusia1, propagandistul Vladimir Soloviov.

„În această dimineaţă, Serviciul Federal de Securitate a oprit activităţile unui grup terorist ce plănuia să atace şi să ucidă un renumit jurnalist al televiziunii ruse”, a declarat Putin procurorilor, potrivit Reuters.

„Au trecut acum la teroare – la pregătirea uciderii jurnaliştilor noştri”, a spus Putin.

El nu a furnizat imediat dovezi care să-i susţină acuzaţiile, iar Reuters nu a putut verifica imediat afirmaţiile.

Agenţia de presă Interfax a anunţat că membrii unui grup naţionalist au fost reţinuţi de autorităţile ruse. Potrivit Interfax, grupul, acţionând la ordinele unor spioni ucraineni, a pus la cale uciderea jurnalistului rus Vladimir Soloviov.

Soloviei este, din 2010,  trompeta Kremlinului de la canalul Rusia 1, autorul și gazda programului „Seara de duminică cu Vladimir Solovyov”, iar din 2018 realizatorul talk-showului „Moscova. Kremlinul. Putin”.

Soloviov a primit Ordinul ”Prietenie, Onoare și Alexandru Nevski”, precum și medalia „Pentru eliberarea Crimeei și Sevastopolului” – „pentru contribuția sa personală la întoarcerea Crimeei în Rusia”.

Putin a mai declarat că Occidentul încearcă să distrugă Rusia din interior, dar că astfel de încercări vor eşua. El a spus că Agenţia Centrală de Informaţii americană direcţionează încercările de subminare a Rusiei şi consiliază guvernul ucrainean.

Putin a adăugat că organizaţii de presă străine şi reţele sociale sunt folosite de Occident pentru provocări împotriva forţelor armate ale Rusiei. Asemenea acţiuni, a spus el, trebuie oprite.

Potrivit FSB, au fost reţinuţi membri ai organizaţiei National socialism/White power (interzisă în Federaţia Rusă ca organizaţie teroristă), care plănuiau uciderea lui Soloviov la ordinele Kievului, scrie luni cotidianul rus Kommersant, în ediţia online.

Putin – ucigașul de jurnaliști

Declarația lui Putin nu are absolut nicio legătură cu protejarea vreunui jurnalist, el fiind un asasin cunoscut de jurnaliști care au curajul să prezinte adevărul ascuns de regimul dictatorial instaurat de Putin în Federația Rusă.

Putin a ordonat în ultimele două decenii arestarea sau uciderea a zeci de disidenți ruși și uciderea a altor zeci de jurnaliști independenți ruși, care au criticat sistemul de teroare instaurat de hoardele kaghebiste care l-au impus la Kremlin.

Astfel, doar de la o singură publicație, Novaia Gazeta, au fost uciși la comanda sa cel puțin 6 jurnaliști, între care Anna Politkovskaia, asasinată în 2006. Alți 6 jurnaliști de la aceeași publicație i-au împărtășit soarta: Igor Domnikov (2000), Viktor Popkov (2001), Yuri Shchekochikhin (2003), Anastasia Baburova (2009), Stanislav Markelov (2009) și Natalia Estemirova (2009).

Recent, același dictator a ordonat, prin intermediul Roskomnadzor, închiderea definitivă a publicației Novaia Gazeta, condusă de laureatul premiului Nobel pentru Pace pe 2021, jurnalistul de investigații Dmitri Muratov.

De asemenea, doar de la începutul războiului din Ucraina au fost uciși peste 20 de jurnaliști străini sau ucraineni, aflați aici pentru a transmite corespondențele de război.

După modelul nord-coreean, Putin a interzis total mass-media independente interne sau internaționale, scrise sau on-line, pe întreg teritoriul Federației Ruse, inclusiv toate rețelele de socializare prin intermediul cărora informația ar putea ajunge nealterată la cetățenii ruși.

Dan Badea
Jurnalist de investigații din 1990, licențiat în matematică. Instituții mass media pentru care am lucrat în ultimii 30 de ani: Expres, Ultimul Cuvânt, Tele7 abc, Televiziunea Română, Evenimentul Zilei, Adevărul, Bilanț, Prezent, Interesul Public, Gardianul, Curentul. Autor al volumului ”Averea Președintelui. Conturile Ceaușescu” - Nemira, 1998.
Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai accesate