sâmbătă, martie 15, 2025
AcasăAgenda ZileiRafila: Este aproape imposibil ca o persoană nevaccinată să nu se infecteze...

Rafila: Este aproape imposibil ca o persoană nevaccinată să nu se infecteze cu Omicron

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că „este aproape imposibil” ca o persoană sănătoasă, care nu s-a vaccinat, să nu se infecteze cu tulpina Omicron, având în vedere gradul ridicat de transmisibilitate al acestei tulpini.

„La gradul de transmisibilitate al acestei tulpini Omicron, este aproape imposibil să nu te infectezi. Gândiţi-vă: se infectează persoane vaccinate şi o persoană nevaccinată, indiferent… Ce trebuie să înţelegeţi: noi nu am avut niciun fel de informaţie despre acest virus. El a venit pe un teren – că asta este problema acestui virus – un teren imunologic virgin, în care nu aveam niciun fel de reactivitate. Între timp, avem, pentru că sunt multe persoane care s-au îmbolnăvit, aparent nu au făcut nimic sau a fost o chestiune tranzitorie, de câteva ore, trecerea lor prin infecţie, aceste persoane au trecut prin boală, deci au o memorie imună faţă de acest virus şi, dacă se reîmbolnăvesc, o fac mult mai eficient sau nu se reîmbolnăvesc”, a afirmat Alexandru Rafila duminică, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, citată de News.ro.

Rafila susţine că se poate întâmpla ca o persoană nevaccinată să nu contracteze tulpina Omicron „doar în mici comunităţi izolate, care nu au avut contact cu acest virus”.

About The Author

Dan Badea
Dan Badea
Jurnalist de investigații din 1990, licențiat în matematică. Instituții mass media pentru care am lucrat în ultimii 30 de ani: Expres, Ultimul Cuvânt, Tele7 abc, Televiziunea Română, Evenimentul Zilei, Adevărul, Bilanț, Prezent, Interesul Public, Gardianul, Curentul. Autor al volumului ”Averea Președintelui. Conturile Ceaușescu” - Nemira, 1998.
Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate