Rishi Sunak, noul lider al Partidului Conservator, a fost numit oficial marți, 25 octombrie 2022, premier al Regatului Unit de către regele Charles al III-lea, cu prilejul întâlnirii pe care au avut-o la Palatul Buckingham. În cadrul acestei prime audienţe, Rishi Sunak a fost invitat să formeze guvernul, informează agenţiile internaţionale de presă.
În aceeași zi, noul premier l-a numit pe aliatul său apropiat Dominic Raab în funcţiile de vicepremier şi ministru al justiţiei, posturi pe care acesta le-a mai deţinut și în mandatul lui Boris Johnson.
O altă revenire în guvern este cea a ultraconservatoarei Suella Braverman la Interne, la mai puţin de o săptămână după ce demisia sa din acest post a contribuit la căderea guvernului Truss. Suella Braverman, fostă avocată de origine indiană, s-a remarcat printr-o poziţie foarte dură în privinţa imigraţiei.
De asemenea, el a decis să-l menţină în post pe ministrul de finanţe Jeremy Hunt, numit de fostul premier Liz Truss la mijlocul lui octombrie în tentativa de a calma furtuna financiară provocată de programul său economic.
Au mai fost confirmați în funcție șeful diplomației, James Cleverly şi ministrul apărării, Ben Wallace.
Parlamentarul Grant Shapps a fost numit ministru al afacerilor, cel mai recent post în guvern pentru acest politician care l-a susţinut pe noul premier şi a fost un critic vocal al lui Liz Truss. Shapps, 54 de ani, a mai fost ministru de interne, ministru al transporturilor şi preşedinte al Partidului Conservator.
Tot marţi, deputata Penny Mordaunt, care a avut o tentativă nereuşită de a deveni prim-ministru, a fost reconfirmată ca lider al Camerei Comunelor de către noul premier Rishi Sunak.
Un alt deputat, Nadhim Zahawi, a fost numit ”chairman” al Partidului Conservator şi ministru fără portofoliu, în cadrul remanierii guvernamentale anunţate de Sunak.
Zahawi a fost ministru de finanţe pentru o scurtă perioadă, din iulie până în septembrie, după ce Sunak a demisionat din această funcţie din guvernul condus de Boris Johnson, declanşând o rebeliune împotriva acestuia. Zahawi, 55 de ani, s-a născut în Irak şi s-a mutat în Marea Britanie la mijlocul anilor 1970, când familia sa kurdă a fugit de regimul lui Saddam Hussein
Scurtă biografie a noului prim-ministru
În vârstă de 42 de ani, Rishi Sunak, un bogat ex-bancher cu o carieră tipică elitei britanice, a devenit cel mai tânăr şef de guvern din istoria contemporană a Regatului Unit, dar şi primul de origine indiană, pentru că bunicii săi au trăit în Punjab, o regiune din nordul Indiei, înainte de independenţa acestei ţări în 1947.
El devine al treilea premier al Regatului Unit în mai puţin de două luni şi, totodată, este prima numire a unui prim-ministru pentru noul suveran, Charles al III-lea, care a venit la tron pe 8 septembrie 2022, după moartea reginei Elisabeta a II-a, notează AFP.
Rishi Sunak s-a născut la 12 mai 1980, în Southampton, oraș situat în sudul Angliei. Părinţii săi, originari din India, au ajuns în Marea Britanie venind din Africa de Est, în anii 1960. Tatăl său, Yashvir, este doctor, iar mama sa, Usha, deţine o farmacie în Southampton.
A urmat Winchester College, o şcoală particulară de elită, şi a studiat politică, filosofie şi ştiinţe economice la Universitatea Oxford. De asemenea, a obţinut o bursă Fulbright la Universitatea Stanford (SUA), unde a urmat un program MBA.
Înainte de a intra în politică, şi-a construit o carieră profesională internaţională în domeniul afacerilor şi finanţelor.
A fost cofondator al unei firme de investiţii, lucrând cu companii din diferite regiuni geografice, apoi a folosit experienţa dobândită pentru a susţine dezvoltarea unor companii britanice antreprenoriale mici.
Rishi Sunak a fost ales deputat conservator de Richmond (Yorks) în mai 2015, reales în 2017 şi 2019, a fost secretar privat parlamentar la Departamentul pentru Afaceri, Energie şi Strategie Industrială (din iunie 2017), apoi subsecretar de stat parlamentar la Ministerul pentru Locuinţe, Comunităţi şi Administraţia Locală (9 ianuarie 2018 – 24 iulie 2019), secretar şef al Trezoreriei (24 iulie 2019 – 13 februarie 2020) şi ministru de Finanţe (13 februarie 2020 – 5 iulie 2022).
Şi-a cunoscut soţia, pe Akshata Murty, în California, unde au locuit câţiva ani înainte de a reveni acasă, şi împreună au două fiice: Krishna şi Anoushka.
Soția sa este fiica miliardarului indian NR Narayana Murthy (fondatorul companiei de tehnologie Infosys) și ea deține o participație de 0,91% – evaluată la aproximativ 900 de milioane de dolari (746 de milioane de lire sterline) în aprilie 2022 – în Infosys, făcând-o una dintre cele mai bogate femei din Marea Britanie. Potrivit unui top publicat de The Sunday Times în 2022, Sunak și Murty se află pe locul 222 al celor mai bogați oameni din Marea Britanie, cu o avere totală estimată la 730 de milioane de lire sterline.