miercuri, mai 21, 2025
AcasăAgenda ZileiRomânia fără buget vrea să gestioneze pe toții banii europeni

România fără buget vrea să gestioneze pe toții banii europeni

România fără buget vrea să gestioneze pe toții banii europeni, sunt de părere politicienii de vârf ai țării. Astfel că, preşedintele Klaus Iohannis a criticat lipsa unui proiect de buget, arătând că aceasta este o problemă gravă şi că PSD trebuie să vină cu explicaţii.

De asemenea, și Ponta a declarat că România nu este în stare să aibă un buget al ei, din cauza PSD, dar are pretenția să aibă pe mână, timp de șase luni bugetul european.  

„Este o problemă gravă. Am pus această întrebare în decembrie şi o mai pun o dată. Unde este proiectul de buget? PSD a guvernat în tot acest timp. PSD a avut toate condiţiile şi trebuia să vină, conform legii în vigoare, până pe 15 noiembrie, cu proiectul de buget. Nu există, la momentul acesta, niciun proiect de buget. Ba dimpotrivă, în loc să se ocupe de buget, fiindcă toată lumea are nevoie de bugetul pe anul în curs, pentru că deja este târziu, se ocupă de schimbat şefi de la ANAF şi din alte poziţii, lucru care mie îmi dă foarte mult de gândit. Probabil există probleme cu bugetul. Aceste lucruri trebuie să le explice de urgenţă PSD şi să vină cu un proiect de buget”, a spus Iohannis, la Palatul Cotroceni. 

Potrivit lui Iohannis, ar fi de dorit să se facă toţi paşii pentru a avea cât se poate de repede bugetul pe 2019. „Însă nu de Parlament ţine această chestiune, mai întâi trebuie să vină Guvernul cu un proiect de buget, după care, sigur, Parlamentul poate să hotărască când îl ia în discuţie”, a mai spus președintele. 

Pe de altă parte, liderul Pro România, Victor Ponta, a declarat că România, care anul acesta va trebui să gestioneze bugetul Uniunii, este singurul stat membru care, deocamdată, nu are propriul buget. 

„Mai avem şi preşedinţia Uniunii şi nu avem buget. Cică trebuie să gestionăm bugetul Uniunii Europene, dar nu suntem în stare să-l facem pe al nostru. Suntem, după cunoştinţa mea, singura ţară din Uniunea Europeană care, de la 1 ianuarie, a îngheţat salariile şi pensiile şi suntem tot pe primul loc la inflaţie. Avem cea mai mare inflaţie. Deci, practic, Băsescu a tăiat salariile şi pensiile, aşa, din pix, iar Dragnea „le taie” din inflaţie. Că, dacă le îngheaţă şi nu se indexează măcar cu inflaţia, înseamnă că scad”, a spus Ponta.

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate