AcasăAgenda ZileiEconomieRomânii pot investi, începând din 2 mai, în titlurile de stat Tezaur...

Românii pot investi, începând din 2 mai, în titlurile de stat Tezaur la dobânzi de până la 6,15%

Românii pot investi, începând de luni, 2 mai, în titlurile de stat Tezaur, cu maturităţi de 1 şi 3 ani şi dobânzi anuale de 5,5% şi 6,15%, potrivit unui comunicat al Ministerului de Finanţe.

Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu şi sunt în forma dematerializată.

Potrivit comunicatului, titlurile de stat pot fi cumpărate astfel:

  • Între 02 – 26 mai 2022 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV. Operațiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar pe numele investitorului. Pentru mai multe detalii cu privire la subscrierile online accesați Ghid Tezaur online și Tezaur online;
  • Între 02 – 27 mai 2022 de la unitățile Trezoreriei Statului;
  • Între 02 – 26 mai 2022 în mediul urban și 02 – 25 mai 2022 în mediul rural, prin subunitățile poștale ale C.N. Poșta Română S.A.

Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obținute din investirea în oferta de economisire lansată de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile.

Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.

Prospectul de emisiune și orice eventuale modificări ale acestuia vor fi publicate la secțiunea Datorie publică, www.posta-romana.ro, se mai precizează în comunicatul Ministerului Finanțelor.

 

About The Author

Dan Badea
Dan Badea
Jurnalist de investigații din 1990, licențiat în matematică. Instituții mass media pentru care am lucrat în ultimii 30 de ani: Expres, Ultimul Cuvânt, Tele7 abc, Televiziunea Română, Evenimentul Zilei, Adevărul, Bilanț, Prezent, Interesul Public, Gardianul, Curentul. Autor al volumului ”Averea Președintelui. Conturile Ceaușescu” - Nemira, 1998.
Articole asemanătoare

Cele mai accesate