vineri, septembrie 29, 2023
AcasăAgenda ZileiPoliticăRotativa Ciolacîțu: Cîțu se agață de scaunul de premier ca pițigoiul de...

Rotativa Ciolacîțu: Cîțu se agață de scaunul de premier ca pițigoiul de prună

Întâlnirea dintre reprezentanţii PNL, PSD, UDMR şi ai minorităţilor naţionale, care urma să aibă loc miercuri, la ora 16,00, nu a mai avut loc din cauza refuzului președintelui PNL, Florin Cîțu, de a accepta ca premierul să fie dat, la prima strigare, de PSD.

Reprezentanţii PNL, PSD, UDMR şi ai minorităţilor naţionale aveau programate, miercuri, la ora 16,00 discuţii pentru finalizarea programului de guvernare.

Miercuri, Consiliul Național al PSD a decis să-l susțină pe Marcel Ciolacu pentru funcția de primul premier în cadrul ”rotativei” agreate de noua coaliție la guvernarea PSD-PNL-UDMR.

Anterior, preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat că decizia conducerii liberalilor a fost ca rotaţia premierilor să înceapă cu Partidul Naţional Liberal, arătând că i se pare bizar argumentul liderului PSD, Marcel Ciolacu, că nu îl vrea pe el premier deoarece a fost demis prin moţiune de cenzură.

„Noi am votat premier PNL. Nu am spus niciun nume. Mai mult de atât ce să flexibilizăm? Am spus foarte clar premier PNL. Vom vedea care o să fie premierul PNL, dar nu s-a supus niciun nume aseară la vot. (…) În BEx-ul de aseară s-a decis ca PNL să fie de acord cu un sistem al premierilor prin rotaţie, cu primul premier de la PNL. Altceva nu s-a decis”, a spus Cîţu, la sediul central al partidului.

Referitor la declaraţia preşedintelui PSD care a spus că Florin Cîţu nu poate fi acceptat variantă de premier deoarece a fost demis prin moţiune de cenzură, liderul liberalilor a precizat: „Am auzit şi eu acest argument. Mi se pare bizar pentru că, în primul rând, o moţiune de cenzură împotriva unei singure persoane este neconstituţională şi atunci înseamnă că cei de la PSD vor ca niciunul din membrii Guvernului să nu fie în viitorul Guvern. Nu prea înţeleg, dar am auzit acel argument. Mi se pare că ne ducem într-o direcţie greşită când vorbim despre persoană, pentru că eu nu vreau după această declaraţie să vin în PNL şi după aceea să înceapă colegii mei să spună X, Y, Z de la PSD nu poate să fie în Guvern. Până la urmă noi suntem partidul care am venit şi am flexibilizat acest mandat. La început am avut o altă propunere de premier. Noi am înţeles. Vrem să mergem mai departe. Până la urmă vom vedea care este decizia finală”.

Florin Cîţu a arătat că la PSD există o listă întreagă de nume care ar trebui să nu se regăsească în Guvern.

„Nu despre asta este vorba. Aşa am spus când discutam şi cu cei de la USR că, dacă vorbim despre persoane, după aceea intrăm într-o discuţie care nu are sens. În acelaşi timp, am şi alţi colegi care îmi spun că, dacă nu o să fie preşedintele partidului, după aceea ce o să facem cu USR. Sunt tot felul de discuţii. Vreau să deblocăm situaţia. Trebuie să avem un guvern cât mai repede. Trebuie să ne întâlnim astăzi să vedem care este soluţia de compromis. PNL a făcut un compromis când a zis că merge în direcţia de a face o coaliţie de guvernare cu PSD. Cred că am colegi în PNL care vor să mai facem câteva compromisuri doar să mergem mai departe”, a declarat liderul PNL.

Totodată, întrebat dacă ar fi dispus să meargă la Palatul Cotroceni cu un alt nume de premier liberal pentru un viitor guvern cu PSD şi UDMR, el a răspuns: „Noi avem o decizie foarte clară – un premier PNL în prima fază. Vom vedea în partid care este acel premier. Am văzut că sunt colegi de la PNL care sunt ok ca premierul să fie desemnat de alte partide. E bizar, dar asta este”.

 

Dan Badea
Jurnalist de investigații din 1990, licențiat în matematică. Instituții mass media pentru care am lucrat în ultimii 30 de ani: Expres, Ultimul Cuvânt, Tele7 abc, Televiziunea Română, Evenimentul Zilei, Adevărul, Bilanț, Prezent, Interesul Public, Gardianul, Curentul. Autor al volumului ”Averea Președintelui. Conturile Ceaușescu” - Nemira, 1998.
Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai accesate