marți, octombrie 15, 2024
AcasăAgenda ZileiExterneRusia Teroristă, mai represivă decât URSS: Disidentul Vladimir Kara-Murza susţine că în...

Rusia Teroristă, mai represivă decât URSS: Disidentul Vladimir Kara-Murza susţine că în Rusia sunt mai mulţi deţinuţi politici decât la sfârşitul URSS

Disidentul rus Vladimir Kara-Murza a declarat luni Consiliului Europei că în Rusia, sub conducerea preşedintelui Vladimir Putin, există mai mulţi deţinuţi politici decât erau în URSS spre sfârşitul regimului comunist, transmite AFP.

Kara-Murza, care a primit în 2022 din partea Consiliului premiul Vaclav Havel pentru drepturile omului, a fost invitat pentru decernarea aceleiaşi distincţii pe anul curent opozantei venezuelene Corina Machado.

El a mulţumit instituţiei cu 46 de state membre pentru susţinerea democraţiei şi a drepturilor omului în Rusia.

După ce a fost închis în ţara sa timp de peste doi ani, Kara-Murza a fost eliberat la 1 august în cadrul unui schimb de prizonieri între Moscova şi Occident; fusese condamnat la 25 de ani de închisoare pentru trădare, după ce criticase invazia rusă în Ucraina.

„Există peste 1.300 de deţinuţi politici în Rusia lui Putin, mult mai mulţi decât în ultimii ani în întreaga Uniune Sovietică”, a afirmat la Strasbourg opozantul rus. El a adăugat că „trebuie să luptăm în continuare pentru eliberarea lor şi a tuturor celor închişi pe nedrept în întreaga lume”.

Kara-Murza a relatat că a aflat despre premiul primit în 2022 când se afla într-un tribunal din Moscova, iar un prieten l-a strigat pentru a-i da vestea „în timp ce eram escortat, în cătuşe, la o audiere”. „A fost un moment destul de suprarealist”, a apreciat el.

În faţa Consiliului Europei, disidentul a insistat că „lumea liberă ştie că adevăraţii criminali sunt cei de la Kremlin, care au declanşat războiul din Ucraina, nu cei aflaţi în închisori pentru că s-au opus”. El a condamnat „minciuna şi propaganda lui Putin conform cărora toţi ruşii îi susţin regimul şi războiul”.

About The Author

Dan Badea
Dan Badea
Jurnalist de investigații din 1990, licențiat în matematică. Instituții mass media pentru care am lucrat în ultimii 30 de ani: Expres, Ultimul Cuvânt, Tele7 abc, Televiziunea Română, Evenimentul Zilei, Adevărul, Bilanț, Prezent, Interesul Public, Gardianul, Curentul. Autor al volumului ”Averea Președintelui. Conturile Ceaușescu” - Nemira, 1998.
Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate