Școlile nu se vor mai deschide în acest an de învăţământ, a anunțat preşedintele Klaus Iohannis, într-o declarație de presă de la Palatul Cotroceni.
„S-a decis astăzi ca, pentru majoritatea elevilor, în acest an şcolar, grădiniţele, şcolile şi universităţile să nu se mai redeschidă. Nu se vor întoarce elevul, studentul, fizic, la cursuri. Până în 12 iunie, elevii vor avea mediile încheiate cu notele pe care le au acum. În cazuri excepţionale, se mai poate face o evaluare suplimentară”, a spus şeful statului într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni.
Șeful statului a declarat că şcolile se vor redeschide în septembrie, când începe noul an şcolar. Iohannis a mai spus faptul că elevii din clasele terminale vor putea reveni la şcoală după 2 iunie pentru a se pregăti pentru examenele naţionale. În această situaţie, normele de distanţare socială vor putea fi respectate, doar dacă vor fi maximum zece în sală.
În cazul în care şcolile s-ar fi redeschis, nu s-ar fi putut respecta distanţarea socială, chiar dacă elevii ar fi mers în ture. În această şedinţă au fost evaluate mai multe situaţii cu privire la şcoli, în contextul în care epidemia de coronavirus nu s-a terminat.
„Aud de la mulţi că este cazul să ne relaxăm, că vremea este frumoasă şi că epidemia oricum va dispărea. Dragii mei, din păcate, nu este aşa! Am avut în statisticile de ieri peste 400 de noi cazuri de persoane infectate, avem astăzi peste 300. Nu putem să vorbim în niciun fel despre o relaxare sau o încetinire, din păcate, a acestei epidemii. Trebuie să ţinem cont de câteva lucruri destul de simple. Faptul că elevii s-ar duce la şcoală ar implica, din punctul nostru de vedere – şi toţi care am fost la discuţie am fost de acord -, două riscuri mari: există riscul major ca elevii să ducă boala la şcoală şi există un risc semnificativ să ducă boala de la şcoală acasă. Pe de altă parte, am dorit să ştim şi ce fac alte ţări”, a mai spus Iohannis.
Deja sunt o serie de ţări din UE care nu mai doresc să redeschidă şcolile, sunt câteva ţări unde situaţia este în evaluare.
„Am dorit şi să aflăm ce se întâmplă acolo unde experimental s-au deschis şcolile. Avem un exemplu din Franţa, unde într-o provincie s-a deschis experimental şcoala şi experimentul nu a decurs foarte bine. După puţine zile, zeci de elevi au fost testaţi pozitiv şi mai mulţi dascăli au ajuns în câteva zile la terapie intensivă. Lucrurile nu sunt absolut deloc simple”, a subliniat Iohannis.
Școlile nu se vor mai deschide, dar se fac unele cursuri
„Elevii din clasele terminale, a VIII-a, a XII-a, a XIII-a, unde este cazul, la profesională în anii terminali vor putea, atenţie, vor putea reveni la şcoală după 2 iunie, între 2 şi 12 iunie, pentru a se pregăti pentru examenele naţionale. În această situaţie normele de distanţare pot fi respectate. Vor fi maximum 10 elevi într-o sală de clasă, vor sta maxim două-trei ore acolo şi se vor pregăti pentru examenele naţionale”, a explicat el.
Evaluarea naţională şi Bacalaureatul se vor organiza aşa cum au fost ele planificate, însă cu respectarea unor reguli foarte stricte de distanţare.
„Vor sta la distanţă mare unii de alţii, vor intra pe un coridor, vor ieşi pe alt coridor, se vor face dezinfecţii regulate, se va măsura temperatura tuturor persoanelor care intră în şcoală şi multe alte reguli care vor fi explicate în detaliu de reprezentanţii Ministerului Educaţiei”, a precizat Klaus Iohannis.