Președintele Comitetului Militar al NATO, amiralul italian Giuseppe Cavo Dragone, a declanșat luni una dintre cele mai sensibile dezbateri strategice ale ultimilor ani din interiorul alianței, după ce a sugerat, într-un interviu acordat Financial Times, că NATO ar putea lua în calcul „lovituri preventive” împotriva Rusiei, ca răspuns la amplificarea războiului hibrid purtat de Moscova împotriva statelor membre. Declarația, preluată de agențiile internaționale de presă, a fost imediat denunțată de Rusia drept „extrem de iresponsabilă” și un pas spre escaladare.
În interviul pentru Financial Times, Cavo Dragone explică faptul că NATO își reexaminează modul de reacție la ceea ce el numește războiul hibrid al Rusiei – un ansamblu de atacuri cibernetice, operațiuni de sabotaj, presiuni asupra infrastructurii critice și intrări repetate ale dronelor sau avioanelor militare rusești în spațiul aerian al aliaților. „Studiem totul”, spune amiralul, sugerând că alianța ia în calcul o abordare „mai agresivă sau proactivă, mai degrabă decât pur reactivă” în fața acestor acțiuni.
În același registru, oficialul NATO afirmă că, în anumite circumstanțe, „loviturile preventive ar putea fi luate în considerare ca acțiune defensivă”, formulare care mută discuția de la paradigma clasică a descurajării, bazată pe răspuns, către ideea unui posibil atac anticipativ, justificat prin protejarea statelor membre. Cavo Dragone admite totuși că o asemenea abordare „se îndepărtează mult de modul nostru normal de gândire”, semn că în interiorul NATO există conștientizarea riscurilor politice și juridice ale schimbării de paradigmă.
Rusia a reacționat imediat și virulent. Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a calificat declarațiile drept „un pas extrem de iresponsabil, care indică voința alianței de a continua să meargă pe calea escaladării”. Ea a acuzat NATO că încearcă deliberat să submineze eforturile de soluționare a crizei ucrainene și a avertizat că cei care formulează astfel de poziții „ar trebui să fie conștienți de riscuri și de posibilele consecințe, inclusiv pentru membrii alianței înșiși”.
Disputa se înscrie într-un context mai larg, în care NATO acuză de ani de zile Rusia de „activități cibernetice răuvoitoare” împotriva guvernelor, infrastructurii critice și instituțiilor occidentale, inclusiv în state de pe flancul estic, precum România, și promite că va răspunde acestor tipuri de amenințări. Alianța a stabilit deja că un atac cibernetic de amploare poate declanșa articolul 5, însă până acum răspunsul a rămas, în principal, reactiv și calibrat la fiecare incident.
Noutatea introdusă de declarațiile lui Cavo Dragone nu este recunoașterea existenței războiului hibrid – demult acceptată la nivelul NATO – ci faptul că un oficial aflat în cea mai înaltă poziție militară a alianței vorbește deschis despre „lovituri preventive” ca posibilă formă de apărare. Fără a intra în detalii tehnice sau operaționale, formularea lasă deliberat deschisă întrebarea dacă este vorba de acțiuni cinetice împotriva unor ținte militare, de operațiuni cibernetice de ofensivă, de sabotarea infrastructurii folosite pentru atacuri hibride sau de un mix al acestor opțiuni.
Conceptul de „pre-emptive strike”, adică o lovitură aplicată înainte ca adversarul să atace, este în sine încărcat politic și juridic. În dreptul internațional se face, în principiu, diferența între un atac lansat în fața unei amenințări evidente și iminente și o acțiune menită să neutralizeze o amenințare posibilă, proiectată undeva în viitor. Această zonă gri permite interpretări divergente: pe de o parte, aliații pot argumenta că își apără rețelele, infrastructura și spațiul aerian în fața unui agresor care a trecut de mult de granița războiului hibrid; pe de altă parte, Moscova folosește aceeași ambiguitate pentru a susține că NATO pregătește o doctrină de atac anticipat împotriva Rusiei, ceea ce alimentează discursul intern despre „amenințarea occidentală” și „încercuirea” Rusiei.
În esență, mesajul lui Cavo Dragone reflectă tensiunea dintre realitatea unui conflict hibrid continuu și limitele unui cadru strategic construit pentru un război convențional, cu fronturi clare și linii roșii bine definite. În domeniul cibernetic, după cum admite chiar amiralul, NATO reacționează „post factum”, adică după ce atacurile au produs deja pagube. Ideea de a trece la o postură mai ofensivă, inclusiv prin neutralizarea din timp a unor capabilități folosite pentru atacuri hibride, devine tot mai prezentă în dezbaterile interne ale alianței, dar riscă să fie percepută de adversar drept o schimbare de doctrină de la apărare la atac.
Pentru statele de pe flancul estic, inclusiv România, subiectul nu este unul abstract. Analizele și exercițiile NATO au arătat că, în eventualitatea unei escaladări militare convenționale, primele săptămâni ar depinde în bună măsură de capacitatea națională de a ține linia frontului până când întăririle aliate ar ajunge în zonă. În plan hibrid, România a fost deja țintă a atacurilor cibernetice atribuite serviciilor ruse și a campaniilor de dezinformare, ceea ce face ca discuția despre trecerea de la reacție la acțiune proactivă să fie urmărită cu atenție în capitalele de pe granița estică a alianței.
Rămâne de văzut dacă ideea „loviturilor preventive” se va traduce într-o doctrină oficială a NATO sau va rămâne, cel puțin pentru moment, la nivelul unui semnal politic și strategic transmis atât către Moscova, cât și către opinia publică occidentală, care resimte deja costurile unui conflict prelungit. Cert este că, prin declarațiile sale, șeful Comitetului Militar al NATO a scos la suprafață una dintre marile dileme ale epocii actuale: cât de departe poate merge o alianță defensivă în a preveni un atac, fără a fi acuzată că devine ea însăși partea care escaladează.
About The Author
