Șeful diplomației americane Marco Rubio a anunțat miercuri că SUA vor impune sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene, Francesca Albanese, informează AFP.
Marco Rubio a acuzat “eforturi ilegitime și rușinoase (ale Francescăi Albanese) menite să incite Curtea Penală Internațională să ia măsuri contra unor responsabili, companii și lideri americani și israelieni”, a scris Rubio pe rețeaua socială X.
Într-un discurs adresat joia trecută Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, raportoarea specială a ONU pentru teritoriile palestiniene, Francesca Albanese, a declarat că “situația din teritoriul palestinian ocupat este apocaliptică”. “Israelul este responsabil pentru unul dintre cele mai crude genocide din istoria modernă”, a adăugat ea, într-un discurs întâmpinat cu aplauze din partea Consiliului la Geneva.
Albanese, care face parte din zecile de experți independenți mandatați de ONU pentru a documenta abuzurile din întreaga lume, a prezentat cel mai recent raport al său, în care a menționat peste 60 de companii despre care ea a spus că au fost implicate în sprijinirea coloniilor israeliene și a acțiunilor militare ale Israelului în Gaza.
Misiunea diplomatică a Israelului la Geneva a declarat la începutul săptămânii trecute că cel mai recent raport al lui Albanese este “nefondat din punct de vedere juridic, defăimător și un abuz flagrant al funcției sale”.
