Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava nu are paturi libere la ATI, pentru a doua zi consecutiv. În aceste condiții, numărul cazurilor severe şi grave este în creştere, ajungând la 75.
Din totalul celor 569 de pacienţi internaţi în SJU, 193 sunt diagnosticaţi cu COVID-19, alţi 64 de pacienţi sunt în zona tampon şi 312 pacienţi sunt cu afecţiuni non-COVID, potrivit Prefecturii Suceava.
Dintre pacienţii diagnosticaţi cu COVID-19, 17 prezintă forme uşoare, 101 au forme medii ale bolii, 55 prezintă forme severe, iar 20 cu forme grave sunt internaţi în secţia ATI, patru fiind ventilaţi non – invaziv şi şase ventilaţi invaziv.
SJU Suceava dispune, la această dată, de 314 paturi libere, dintre care 46 pentru pacienţi cu COVID-19, alte 177 în sectorul non-COVID şi 91 pentru zona tampon.
La unitatea ATI nu sunt disponibile paturi pentru pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19, sunt 21 de ventilatoare libere, dintre care zece pentru pacienţi cu această patologie.
- La Spitalului Municipal Rădăuţi sunt internaţi 96 de pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19, dintre care 12 cu forme grave şi doi în stare critică.
- La Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc sunt 14 pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19, doi fiind în stare gravă.
- La Spitalul Municipal Vatra Dornei sunt 18 pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19, cinci fiind cu forme grave.
- La Spitalul Orăşenesc Gura Humorului sunt internaţi 28 de pacienţi cu această patologie, iar la Spitalul Boli Cronice Siret sunt internaţi 24 de pacienţi.
Numărul total de persoane testate până în prezent este de 116.591, în ultimele 24 de ore fiind testate 1.141 de persoane. În judeţul Suceava sunt 1.486 cazuri de infecţie cu SARS-CoV-2 în evoluţie.
