miercuri, martie 26, 2025
AcasăAgenda ZileiTăriceanu vrea investiții după ce cât a fost la guvernare le-a tăiat

Tăriceanu vrea investiții după ce cât a fost la guvernare le-a tăiat

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, vrea investiții din fonduri europene, după ce cât a fost la guvernare alături de PSD au tăiat investițiile pentru a da bani către tot felul de pomeni electorale. 

„Aceste fonduri trebuie să aibă o singură destinaţie: investiţii în mari proiecte de infrastructură. Că sunt autostrăzi, şosele expres, spitale regionale sau locale, căi ferate sau irigaţii, aceste fonduri trebuie să dea de muncă la peste 1 milion de români. Cam asta este cifra celor care şi-au pierdut locurile de muncă sau au revenit în ţară din străinătate. Dacă ei nu-şi vor găsi un loc de muncă în cel mai scurt timp, pe o parte din ei îi vom pierde cu siguranţă, iar cei rămaşi vor trebui subvenţionaţi cu ajutoare sociale”, a scris Tăriceanu pe Facebook.

Acesta crede că, este nevoie de scheme de finanţare ingenioase care să ocolească birocraţiile europeană şi naţională şi care să permită deschiderea rapidă a marilor şantiere.

„Soluţii sunt, dar pentru a le găsi pe cele mai bune şi a le pune în practică este nevoie de o colaborare politică consistentă între toţi actorii implicaţi. Este nevoie de decizii pe cele mai importante proiecte de infrastructură în asemenea fel încât să se menţină un echilibru între regiunile ţării. Este nevoie de un plan bine pus la punct pe Strategia Dunării, care poate fi unul dintre cele mai ambiţioase proiecte regionale. (…) Fondurile europene trebuie să fie motorul principal al dezvoltării şi din alt motiv: pentru a da şansa veniturilor proprii de a permite măriri de pensii, alocaţii şi salarii, de a susţine sistemele de sănătate, învăţământ şi de securitate naţională. Mărirea veniturilor românilor este calea cea mai sigură pentru repornirea economiei”, este de părere liderul ALDE.

Tăriceanu vrea investiții din fonduri europene

Acesta s-a arătat încrezător că România va primi o parte consistentă din fondul de relansare economică de 750 de miliarde de euro pe care Comisia şi Parlamentul European încearcă să-l pună la dispoziţia ţărilor membre.

Cu toate aceststea, lucrul de care se teme cel mai tare este că fondurile vor veni târziu, poate prea târziu.

Economia românească nu pare că dă semne de trezire şi veştile sunt proaste şi prin Europa. Eu am mizat mult pe efectul de antrenare al economiilor europene care să o tracteze şi pe a noastră, dar se pare că peste tot sunt probleme. Industria auto îşi va reveni greu în lume şi asta ne afectează direct. Industria construcţiilor, cea care a fost vedeta dezvoltării din ultimii ani, se mişcă în continuare foarte încet. Piaţa de consum este afectată de lipsa de încredere a cumpărătorilor, de frica de faptul că ar putea rămâne fără loc de muncă şi de panica de un nou val de coronavirus. Deschiderea marilor mall-uri va readuce puţin entuziasm, dar cred că va fi de moment şi valul nu va fi suficient de mare pentru a da economiei imboldul de care are nevoie”, mai arată preşedintele ALDE. 

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate