joi, iulie 25, 2024
AcasăAgenda ZileiExterneŢările de Jos promit să înceapă ''fără întârziere'' livrarea de avioane F-16...

Ţările de Jos promit să înceapă ”fără întârziere” livrarea de avioane F-16 către Ucraina

Ţările de Jos vor începe „fără întârziere” să furnizeze Ucrainei avioane de vânătoare F-16, a promis ministrul olandez de externe, Caspar Veldkamp, în timpul unei vizite la Kiev în acest weekend. Detaliile călătoriei sale au fost ţinute secrete până duminică din motive de securitate, transmite France Presse.

În prima sa deplasare internaţională de când a fost numit şef al diplomaţiei în urmă cu câteva zile, Veldkamp a dat asigurări într-o conferinţă de presă la Kiev că, odată cu acordarea licenţelor de export necesare, săptămâna trecută, Ţările de Jos sunt pregătite să trimită aceste avioane ucrainenilor.

El nu a dat alte detalii, precum data la care va ajunge în Ucraina primul din cele 24 de F-16 promise de Ţările de Jos.

Ucraina speră că aceste avioane de fabricaţie americană o vor ajuta să îşi protejeze mai bine soldaţii şi oraşele în faţa bombardamentelor ruseşti zilnice.

Veldkamp face parte din coaliţia care tocmai s-a instalat la putere, în care Partidul pentru Libertate (PVV) al lui Geert Wilders, calificat de extremă dreaptă, ocupă locul cel mai important. Noul guvern a reafirmat sprijinul Ţărilor de Jos pentru Ucraina.

Kievul a început să solicite avioane F-16 la scurt timp după invazia rusă din februarie 2022, iar piloţii ucraineni au urmat luni întregi de pregătire în ţările NATO.

Mai multe state membre ale Alianţei Atlantice s-au angajat să furnizeze astfel de aeronave, care sunt apreciate pentru precizia, viteza şi raza lor de acţiune.

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat într-un interviu acordat AFP în luna mai că Ucraina are nevoie de aproximativ 130 de astfel de aparate pentru a atinge paritatea aeriană cu Rusia. Dar ţările occidentale au promis mai puţin de 100.

Rusia a avertizat că forţele sale vor viza toate echipamentele militare occidentale, inclusiv F-16, trimise Ucrainei.

Împreună cu ministrul de externe Caspar Veldkamp, la Kiev s-a aflat şi ministrul apărării Ruben Brekelmans, ambii întâlnindu-se cu preşedintele Volodimir Zelenski şi cu alţi înalţi oficiali ucraineni, conform Reuters.

„Mesajul meu către toţi oficialii din guvernul ucrainean este că Olanda este alături de Ucraina şi va continua să sprijine Ucraina în mod politic, militar, financiar şi moral”, a declarat Veldkamp pentru Reuters, în timp ce se afla în centrul Kievului, lângă o expoziţie în aer liber de echipamente militare ruseşti distruse.

Potrivit lui Brekelmans, Olanda va livra în curând Ucrainei şi trei lansatoare şi un sistem radar. Şeful diplomaţiei olandeze a adăugat că poartă discuţii şi cu alţi parteneri „pentru a crea coaliţii internaţionale în vederea livrării” de sisteme Patriot, care au ajutat Kievul să se apere împotriva atacurilor ruseşti.

About The Author

Dan Badea
Dan Badea
Jurnalist de investigații din 1990, licențiat în matematică. Instituții mass media pentru care am lucrat în ultimii 30 de ani: Expres, Ultimul Cuvânt, Tele7 abc, Televiziunea Română, Evenimentul Zilei, Adevărul, Bilanț, Prezent, Interesul Public, Gardianul, Curentul. Autor al volumului ”Averea Președintelui. Conturile Ceaușescu” - Nemira, 1998.
Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate