miercuri, aprilie 30, 2025
AcasăAdministrație publicăBNR a intrat în posesia unor documente legate de Tezaurul de la...

BNR a intrat în posesia unor documente legate de Tezaurul de la Moscova

BNR a intrat în posesia unor documente legate de Tezaurul de la Moscova, documente din anul 1941, în care reprezentanţi ai băncii din perioada respectivă au făcut un inventar pentru conducerea statului român din epocă în legătură cu situaţia Tezaurului pe care BNR l-a trimis la Moscova în anii 1916 – 1917. 

„Banca Naţională a României a intrat recent în posesia unor documente din anul 1941 – cu sprijinul altor instituţii ale statului -, în care reprezentanţi ai băncii din perioada respectivă au făcut un inventar pentru conducerea statului român din epocă în legătură cu situaţia Tezaurului pe care BNR l-a trimis la Moscova în anii 1916 – 1917 şi a celorlalte documente de arhivă expediate. Documentul este studiat de specialiştii BNR care încearcă să ateste provenienţa şi autenticitatea documentelor din arhiva BNR şi să coreleze informaţiile noi cu cele existente”, se arată în document. 

Cercetarea celor 200 de pagini este în curs şi, odată finalizată, BNR precizează că va informa oficial publicul şi instituţiile statului român (Ministerul Culturii, Ministerul Afacerilor Externe, Academia Română, alte instituţii interesate) în legătură cu detalii relevante care pot rezulta din aceste documente. 

„Conform unor evaluări preliminare, documentul are valoarea istorică şi completează materialele deja existente în arhiva BNR, dar nu şi în privinţa documentelor originale din anii 1916 -1917 (procesele verbale de predare – primire ale valorilor trimise de statul român şi BNR în Rusia), care stau la baza solicitărilor de returnare a Tezaurului. Documentele noi confirmă cifrele referitoare la Tezaurul de metale preţioase trimise la Moscova. Orice altă interpretare în legătură cu documentele respective nu se susţine până la finalizarea cercetărilor şi reprezintă simple speculaţii”, se arată în document. 

Oficialii BNR spun că au făcut numeroase demersuri pentru a aduce la cunoştinţa publicului român şi internaţional situaţia Tezaurului românesc trimis la Moscova în anii 1916 – 1917.

De asemenea, BNR susţine că a pus la dispoziţia Ministerului Afacerilor Externe al României şi Comisiei româno-ruse pentru studierea problemelor izvorâte din istoria relaţiilor bilaterale, inclusiv problema Tezaurului depus la Moscova în timpul Primului Război Mondial, documente complete şi relevante în legătură cu situaţia Tezaurului.

În urma Declaraţiei comune a miniştrilor de externe român şi rus din 2003, toate discuţiile se fac pe linie diplomatică, în cazul României prin Ministerul Afacerilor Externe care coordonează partea română a Comisiei mixte, BNR având exclusiv rolul de suport şi furnizor de informaţii bine documentate şi autentice. 

„Din acest punct de vedere, analizarea aprofundată a noilor materiale aflate la dispoziţie trebuie făcută cu cea mai mare rigoare. Banca Naţională a României consideră în continuare că este de datoria sa să întreprindă toate demersurile necesare pentru ca aceste valori să revină acasă”. 

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate