Judecătoria Chişinău a decis marţi prelungirea cu 30 de zile a măsurii arestului la domiciliu pentru fostul preşedinte socialist Igor Dodon, relatează presa de peste Prut.
Acesta a fost reţinut pe 24 mai pentru 72 de ore, după ce procurorii au dispus percheziţii la reşedinţele sale, iar două zile mai târziu a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile.
Fostul lider al Partidului Socialiştilor este suspectat de corupţie pasivă, acceptarea finanţării formaţiunii sale politice de către o organizaţie criminală, trădare de ţară şi îmbogăţire ilicită.
Între timp, săptămâna trecută a fost pusă sub învinuire şi soţia sa, Galinei Dodon, care a primit ca măsură preventivă interdicţia de a părăsi ţara timp de 60 de zile.
„Am fost pusă sub învinuire-complice, pentru îmbogăţire ilicită, fără probe”, a declarat Galina Dodon, potrivit unimedia.info, ea acuzând un dosar motivat politic.
După ce a aflat despre prelungirea arestului său domiciliar, Igor Dodon a susţinut că ministrul Justiţiei, Sergiu Litvinenco, ar fi implicat în acest proces. „Toţi care acum nu o ascultă pe (preşedinta Republicii Moldova) Maia Sandu şi pe Litvinenco, el conduce acest proces, sunt presaţi, deci era aşteptat acest lucru”, a spus fostul preşedinte.
Igor Dodon a fost arestat luna trecută de procurorii anticorupție în dosarul ”kuliok” (sacoșa), în care este cercetat pentru corupere pasivă, acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală, trădare de Patrie și îmbogățire ilicită.
Dosarul a fost deschis după ce au apărut imagini filmate în 2019, la sediul PDM, în care apare Vlad Plahotniuc care îi înmânează lui Dodon o sacoșă cu bani. Dodon nu ia sacoșa, dar îi spune lui Plahotniuc să i-o dea lui Costea Botnari, care la rândul său o va transmite lui Cornel Furculiță, membru PSRM. Din înregistrare rezultă că banii de la Plahotniuc ar fi pentru salarizarea celor din PSRM.
După parcarea sa in arest la domiciliu, trădătorul Dodon a continuat să transmită, peste gard, ordinele primite pe sub ușă de la serviciile secrete ruse.