sâmbătă, decembrie 14, 2024
AcasăAgenda ZileiTripleta anti-justiţie de pe lista PSD, răzbunarea lui Dragnea împotriva protestatarilor #Rezist

Tripleta anti-justiţie de pe lista PSD, răzbunarea lui Dragnea împotriva protestatarilor #Rezist

Social democrații au tripleta anti-justiţie de pe lista PSD din Parlamentul European, atrage atenția deputatul USR, Silviu Dehelean.

„Apartenenţa la Partidul Social Democrat reprezintă în sine o declaraţie anti-justiţie în momentul de faţă, însă există trei personaje politice aflate pe lista PSD pentru Parlamentul European care pleacă în Europa cu o misiune exclusivă şi riscantă pentru imaginea României. Claudiu Manda, Cristian Terhes şi Maria Grapini sunt, în ordinea poziţiei pe lista de candidaţi, cei trei politicieni care s-au remarcat recent doar printr-o agendă anti-justiţie. Domnul senator Manda, în calitate de preşedinte al Comisiei de control asupra SRI, a rostogolit un fake-news veritabil, anunţând un număr ireal de cetăţeni interceptaţi”, a declarat Dehelean.
Potrivit lui, scopul lui Manda, parţial atins, a fost crearea unei stări de empatie a cetăţenilor induşi în eroare cu penalii PSD interceptaţi de instituţiile statului.
„Ca de fiecare data, PSD, prin domnul Manda de această data, a încercat să-şi transforme propriile interese în problemele tuturor românilor. O astfel de manipulare ar compromite orice politician respectabil. PSD, însă, are alte standarde. Domnul Terhes, pe de altă parte, nu vine din partid, ci de pe lângă el, fiind un personaj inventat de presa prietenă domnului Dragnea”, a mai afirmat deputatul USR.
Acesta spune că preotul sau presupusul preot Terhes (ştim că legislaţia românească interzice preoţilor să se înscrie în partide politice) conduce un ONG fantomă, despre care jurnaliştii au relatat că nu are membri declaraţi, sediul coincide cu locuinţa domnului Terhes, şi, potrivit registrului ONG din California, are şi activitatea suspendată.
„Cu sau fără ONG – fără reprezentativitate pentru comunitatea de români din SUA, însă – domnul Chris Terhes a fost o prezenţă constantă în emisiunile anti-justiţie din România şi un vocal adversar al statului de drept. Motiv pentru care îl regăsim pe un loc ultraeligibil pe lista PSD.În ceea ce o priveşte pe Maria Grapini, e greu de înţeles obligaţiile pe care PSD încă le mai are faţă de Dan Voiculescu, în condiţiile în care trustului său de presă i-au fost oferite poziţiile 2 (Carmen Avram) şi 4 (Cristian Terhes, pe filiera Mihai Gâdea) de pe lista pentru Parlamentul European”, a avertizat Dehelean.

Grapini, parte din tripleta anti-justiţie de pe lista PSD

Deputatul spune că prezenţa doamnei Maria Grapini pe un loc eligibil, iniţial trimisă în PE pentru a fi îndepărtată din Guvernul Ponta, i-a consternat chiar şi pe simpatizanţii PSD care o asociază în mod firesc cu erorile gramaticale.
„Extrem de naivă în abordările sale politice şi considerată benignă până nu demult, Maria Grapini s-a compromis ireversibil în Parlamentul European după episodul tentativei de fraudare a votului în defavoarea procurorului Laura Codruţa Kovesi. Criticată constant de europarlamentari din alte ţări pentru nivelul scăzut al dialogului şi agresivitate faţă de ideea de stat de drept şi justiţie, singura consolare în cazul doamnei Grapini o reprezintă apropierea de finalul mandatului. Acum, PSD, într-o formă de sadism politic extrem de rar întâlnită, o retrimite pe Maria Grapini în Parlamentul European.Aşa cum se prezintă oferta PSD, pare mai degrabă o răzbunare împotriva cetăţenilor care au protestat neîntrerupt pe durata acestei guvernări decât o listă de candidaţi la alegerile europarlamentare”, a declarat deputatul Dehelean.

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate