O piesă patriotică interpretată de un cor de copii a fost suficientă pentru a declanșa, în România anului 2025, un scandal național. „Avem o țară”, cântată de corul Tronos Junior în Catedrala Națională, a fost prezentată de unele redacții populate cu trompete ruginite drept „melodie pe versuri de Radu Gyr, propagandist legionar”. În câteva ore, titlurile alarmiste au făcut turul presei, iar Institutul „Elie Wiesel” a cerut autosesizarea autorităților în baza OUG 31/2002 privind interzicerea simbolurilor fasciste. Numai că întreaga indignare s-a bazat pe o premisă falsă: versurile nu îi aparțin lui Radu Gyr.
Patriarhia Română a clarificat rapid, într-un comunicat oficial: ” grupul Tronos Junior a interpretat o cântare care are la bază textul poeziei „Avem o țară”, atribuită în ultimii ani, în mod total eronat, lui Radu Gyr” (Basilica.ro, 2 noiembrie 2025). Niciun volum al operei sale complete, niciun manuscris, nicio publicație interbelică nu conține această poezie. În schimb, cântecul este atribuit în mediul religios maicilor de la Mănăstirea Diaconești, unde a fost înregistrat și popularizat în jurul anului 2007. Comunitatea monahală de acolo are o activitate discografică recunoscută — de pildă, albumul „Poezii duhovnicești în rime copilărești”, lansat în 2016 și disponibil la Librăria Bizantină. Este un text de inspirație monahală, nu politică, preluat ulterior în mediul online, unde unele site-uri de versuri l-au etichetat greșit drept „de Radu Gyr” — o eroare perpetuată ani de zile și amplificată de presă fără verificare.
Faptul că o parte din public asociază spontan orice vers cu ton patriotic și temă creștină cu poetul Gyr spune mai multe despre reflexele culturale ale epocii decât despre realitatea istorică. „Avem o țară” nu conține niciun element de doctrină, niciun mesaj legionar, nicio chemare la violență. Este o elegie despre martirii închisorilor comuniste, un text de rugăciune colectivă. Iar contextul în care a fost cântată – Te Deum-ul dedicat Zilei Clerului Militar – nu avea nicio legătură cu ideologia politică, ci cu memoria celor căzuți pentru țară.
Ceea ce a urmat însă este simptomatic pentru ruina morală și profesională a presei românești și pentru isterizarea dezbaterii publice: verificarea a fost înlocuită de reacție isterică. TVR Info a publicat primul titlu alarmist („Versuri ale unui poet legionar au răsunat în Catedrala Națională”), urmat imediat de Digi24, HotNews, G4Media și alte redacții care au preluat afirmația fără control. Niciuna nu a verificat dacă poezia figurează într-un volum de Gyr. Niciuna nu a contactat specialiști în literatură română. În câteva ore, un cântec religios a fost transformat într-un „incident de extremism” în chiar biserica simbol a României.
Reacția care a declanșat scandalul nu a venit din societatea românească, ci dinspre comunitatea evreiască, sensibilă – pe bună dreptate – la orice referință care ar putea atinge, chiar și indirect, memoria Holocaustului. Este o traumă colectivă reală, care a modelat o vigilență permanentă. În același timp, pentru mulți români, numele lui Radu Gyr nu are conotația politică atribuită de presă, ci pe cea de martir al închisorilor comuniste, poet care a suferit și a scris în detenție. Tocmai de aceea, reacția majorității românilor a fost una de reținere, nu de confruntare — un amestec de respect față de sensibilitatea unei comunități și de neîncredere față de scandalul mediatic.
Dincolo de episodul punctual, scandalul „Avem o țară” ridică o problemă mai amplă: alergia mediatică la simbolurile naționale. Orice text cu încărcătură patriotică sau religioasă devine suspect de „legionarism”, fără analiză, ca reflex automat. Este o formă de cenzură inversă, în care teama de a nu fi asociat cu un trecut compromis paralizează discernământul prezentului. În loc de echilibru, reacțiile devin isterice, iar temele reale — corupția, lipsa educației, manipularea mediatică — rămân neatinse.
Un scandal bazat pe o eroare devine, în mentalul colectiv, o eroare și mai mare.
About The Author
