Procurorii DNA au anunțat marți, 30 august, începerea urmăririi penale pe numele lui Dan Dumitrescu, secretar de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), acuzat de trafic de influență în formă continuată, și a doi oameni de afaceri care ar fi intermediat pentru Dumitrescu primirea unor sume de de zeci de mii de euro și de lei, în schimbul unor favoruri.
Conform comunicatului DNA, Dan Dumitrescu (PSD) ar fi comis faptele în perioada februarie – august 2016, în calitatea pe care o avea atunci, de consilier în cadrul Ministerului Sănătății ce avea ca atribuție principală „Coordonare Unitatea de Implementare Proiecte Europene, Relația cu Parlamentul”.
Procurorii anticorupție susțin că Dumitrescu ”ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) foloase necuvenite (sume de bani și alte servicii, printre care și încadrarea soției pe un post de psiholog într-un proiect finanțat din fonduri nerambursabile) și ar fi primit de la acesta, direct sau prin intermediul unuia dintre ceilalți doi suspecți, suma totală de 67.000 lei”.
”Suspectul ar fi pretins și primit foloasele respective în contextul în care i-ar fi promis martorului că-și va exercita presupusa influență pe care a afirmat că o are asupra unor factori decizionali, din cadrul mai multor ministere, în vederea atât a accesării, aprobării și derulării în condiții avantajoase a unor proiecte finanțate din fonduri europene pentru o asociație deținută de martor, cât și a deblocării unor sume de bani pentru proiecte aflate în derulare”, se mai arată în comunicatul DNA.
Pe de altă parte, în perioada august 2015 – ianuarie 2016, unul dintre oamenii de afaceri, suspect în același dosar, ”i-ar fi propus aceluiași martor să participe la mai multe licitații, pe care l-ar fi asigurat că le va și câștiga, organizate de societatea sa în vederea obținerii unor fonduri europene”, el lăsând să se înțeleagă că ar avea influență asupra unor funcționari publici din cadrul mai multor ministere, susțin procurorii.
”În schimbul câștigării licitațiilor, suspectul i-ar fi pretins martorului remiterea unor sume de bani cuprinse între 34.000 euro și 300.000 lei. De precizat este faptul că, două dintre licitații au fost anulate, iar în cazul celei de-a treia, câștigată de firma martorului, după executarea contractului și încasarea fondurilor europene, martorul a refuzat să-i remită suspectului suma de 300.000 lei pretinsă anterior”, se mai arată în comunicatul DNA.
Conform unei decizii a premierului Ciucă publicate în Monitorul Oficial, Dan Dumitrescu a fost eliberat, la cerere, din funcția de secretar de stat deținută în MIPE începând cu data de 26 august 2022.
Dan Dumitrescu este fiul fostului administrator al județului Teleorman, Mircea Dumitrescu, un apropiat al lui Liviu Dragnea, motiv pentru care în 2017, la un an de la comiterea faptelor de care este acuzat acum de procurori, a primit chiar o funcție de secretar de stat în Ministerul Sănătății, conform jurnaliștilor de la Ziarul Teleormanul.
