Unul din cinci blocuri din București are apă caldă și căldură sub parametri, a declarat primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, iar Termoenergetica a decis să nu crească presiunea, pentru a nu risca apariţia unei avarii.
„Cu cât e presiunea mai mare, cu atât riscul de a avea o avarie e mai mare, pentru că e o presiune pe o reţea care este ciur. Dacă apare o avarie, o să ai 5-10-15 blocuri care nu o să aibă apă caldă o zi, o zi şi jumătate, două. Şi atunci, într-o zi foarte friguroasă cum este cea de azi, nu îţi permiţi acest risc. Şi atunci, mai bine dai mai puţin, ca să nu ai riscul să produci o avarie. Între 15-20% din blocuri. Am fi avut două alternative. Unu: să dăm la foarte mulţi 22 de grade, cu riscul să apară o avarie şi unii să aibă 10 grade sau să dăm unei părţi din Bucureşti 19 grade”, a spus Nicuşor Dan la Digi24.
Edilul a afirmat că în unele ţări europene o astfel de temperatură reprezintă o normalitate. Pe de altă parte, a dat asigurări că bucureştenii vor plăti doar pentru consumul real de energie calorică.
Apă caldă și căldură sub parametri
„Să ştiţi că sunt ţări europene în care asta e o normalitate, să ai 19 grade. Lumea s-a obişnuit undeva la 22. Fiecare din blocurile de locuinţe care sunt alimentate din sistemul centralizat are contor care măsoară exact căldura pe care o primesc. Dacă primesc căldură mai puţină vor plăti mai puţin. Am primit asigurări de la Termoenergetica potrivit cărora se plăteşte exact cât este consumul de energie calorică”, a precizat Nicuşor Dan.
Potrivit lui Dan, starea sistemului de termoficare este „consecinţa unor ani în care nu s-a făcut nimic.
„Suntem în momentul cel mai de jos al sistemului de termoficare din Bucureşti. Este consecinţa unor ani în care nu s-a făcut nimic, nu s-au alocat bani şi, mai ales, nu s-au făcut investiţii în schimbarea reţelei. Ce pot eu să promit este că iarna viitoare va fi mai bine, peste încă o iarnă va fi mult mai bine şi o să stabilizăm sistemul acesta. Probabil că aceste zile, cum este ziua de azi şi probabil următoarele două-trei, sunt cele mai friguroase zile din această iarnă”, a declarat Nicuşor Dan.