marți, august 9, 2022
AcasăAgenda ZileiUE va plăti companiile farmaceutice pentru ca vaccinul Covid-19 să fie ieftin

UE va plăti companiile farmaceutice pentru ca vaccinul Covid-19 să fie ieftin

UE va plăti companiile farmaceutice pentru ca vaccinul Covid-19 să fie ieftin, aceasta pare să fie direcția europeană, a declarat preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu. 

Banii de cercetare pentru obținerea unui vaccin s-ar putea traduce printr-un preț acceptabil de vânzare al acestuia chiar pentru ţările mai sărace.

„Cred că aici ne îndreptăm cu vaccinul, legat de Covid. Am văzut declaraţia preşedintelui Emanuel Macron, care spune că vaccinul trebuie tratat ca un bun public, deci cred că aceasta va fi direcţia: companiile să colaboreze în cercetare, să nu risipim cumva eforturile în mai multe proiecte de cercetare disparate şi o dată ce îl avem disponibil plătim companiilor banii, dar produsul să fie destul de ieftin astfel încât să ajungă la oameni mai săraci sau la ţările mai sărace. Cel puţin pe zona Covid, în direcţia aceasta ne îndreptăm”, a declarat Bogdan Chiriţoiu.

Șeful Concurenţei a răspuns astfel declaraţiei directorului general al producătorului de medicamente Terapia Cluj, Dragoş Damian, care a cerut ca Uniunea Europeană să finanţeze cercetările companiilor farmaceutice.

„Trebuie regândite inclusiv colaborări între fonduri de investiţii de cercetare-dezvoltare pe care Uniunea Europeană să le pună la dispoziţia companiilor farmaceutice în aşa fel încât acestea să aibă mai mulţi bani pentru cercetare, iar produsul finit să fie pus pe piaţă la un preţ mai mic. Cu alte cuvinte, Uniunea Europeană să meargă în avans către companiile farmaceutice, să le zică „vă dăm atâţia bani, cercetaţi pe aceste zone, pentru că acestea sunt importante acum, şi în final noi compensăm sau vă lăsăm să vindeţi produsul la un preţ mai mic, mai acceptabil pentru toţi cetăţenii europeni””, a declarat directorul general al Terapia Cluj.

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai accesate