Viitoarea lege a carantinării și izolării făcută de liberali este criticată aspru de asociațiile de pacienți care se tem că în forma ei actuală, această lege dacă va trece de Parlament va fi respinsă din nou de CCR, și ne vom trezi cu un nou val de infectați pe străzi.
Proiectul de lege privind carantinarea şi izolarea nu poate trece de Parlament în forma actuală, a declarat Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor (ANPP).
„Toate măsurile luate în ultima perioadă au fost nefundamentate, nu au fost dezbătute, au fost pompieristice, au fost fără respectarea fiinţei umane, au fost medici blocaţi în spitale. Condiţiile de carantină au fost sub orice critică, cu încălcarea demnităţii umane. Noi apreciem decizia CCR, care este una corectă. Guvernul are de-a face cu oameni, trebuie să respecte demnitatea umană, trebuie să ne respecte ca oameni. Nu suntem nişte viermi, cum spunea cândva Elena Ceauşescu când vedea oameni la coadă”, a susţinut Barbu.
Foarte multe decizii s-au luat în această perioadă „pe persoană fizică”.
„Nu am fost consultaţi, nici Parlamentul n-a fost consultat în foarte multe decizii ce trebuiau luate în baza unor legi. După 15 mai, în loc să deschidă spitalele, au preferat să meargă mai departe cu zero pacienţi sau cu câţiva pacienţi şi avem spitale municipale sau judeţene care au restrâns foarte mult activitatea, dar banii i-au primit. De asemenea, ne aşteptăm la o deschidere inclusiv pentru ambulatorii. Ne trezim că analize medicale nu putem să le facem pentru că nu sunt fonduri de la CNAS. Iată câte încălcări ale drepturilor noastre ca pacienţi, iar acest proiect de lege încalcă şi alte prevederi Constituţionale, dar încalcă orice regulă de democraţie”, a afirmat Vasile Barbu.
Viitoarea lege a carantinării permite CCR să dea iar liber la virusarea populației
În opinia lui Cezar Irimia, preşedintele Alianţei Pacienţilor Cronici din România, proiectul privind carantinarea şi izolarea trebuie modificat pentru că altfel CCR va da iarăşi liber acestui virus.
„Este o lege esenţială pentru România şi dezbaterile au fost transformate într-un circ politic. În textul de lege, la articolul 5 alin. 2 se prevede că un singur medic poate decide reţinerea, internarea în spital sau nu. Decizia nu trebuie să fie individuală. Trebuie modificat să fie cel puţin cu acordul unui director de spital, manager de spital internarea obligatorie a acestui pacient. Şi la articolul 6 alin. 5 trebuie să se specifice durata izolării pacientului, cu specificarea că se poate prelungi perioada sau scurta. De asemenea, la articolul 12 trebuie să se prevadă când un pacient nu este mulţumit de izolare, carantinare, pe cine acţionează în judecată”, a precizat Irimia.
Potrivit lui, CCR a făcut cea mai mare greşeală pentru că a legiferat crima cu premeditare.
„Cum poţi să dai drumul la un pacient infectat din spital să meargă printre oameni? Aşa ceva nu s-a mai întâmplat în toată lumea. Deja Austria ne-a pus interdicţie, dacă mergeţi în Austria trebuie să staţi 14 zile în carantină. Uitaţi unde duc deciziile eronate ale celor care ar trebui să vegheze asupra păstrării şi respectării legislaţiei în România”, a adăugat acesta.