Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu solicita să fie eliberat din pușcărie, însă un magistrat de la Judecătoria Sectorului 5 a respins cererea, dar decizia instanţei nu este definitivă.
Potrivit hotărârii instanţei, Vîntu are dreptul să facă o nouă cerere de eliberare în luna septembrie.
„În temeiul art. 587 alin. 2 Cod procedură penală respinge propunerea de liberare condiţionată formulată cu privire la petentul condamnat Vîntu Sorin Ovidiu ca neîntemeiată. Stabileşte termen de reiterare a cererii în Comisia pentru liberare condiţionată la data de 20.09.2020. În baza art. 275 alin. 2 din Cod procedură penală obligă petentul condamnat la plata sumei de 350 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat. Măsura dispusă se comunică Administraţiei locului de deţinere a petentului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, la data de 08.01.2020”, se arată în decizie.
Sorin Ovidiu Vîntu execută, în prezent, 11 ani închisoare în Penitenciarul Rahova, pedeapsă rezultată ca urmare a contopirii condamnărilor primite în mai multe dosare. Ultima condamnare de 10 ani închisoare a fost primită de Vîntu în aprilie 2018, într-un dosar privind delapidarea patrimoniului Asociaţiei Salariaţilor din cadrul SNP Petrom SA.
El mai are la activ:
- 8 ani închisoare în dosarul FNI (februarie 2017),
- 6 ani şi 2 luni închisoare în dosarul falimentării companiei Petromservice (iulie 2016),
- 2 ani închisoare pentru favorizarea lui Nicolae Popa (ianuarie 2014),
- un an închisoare pentru şantajarea lui Sebastian Ghiţă (iunie 2012).