duminică, mai 19, 2024
AcasăAgenda ZileiIsărescu: Pâinea s-ar putea scumpi, chiar dacă avem producții recond de grâu

Isărescu: Pâinea s-ar putea scumpi, chiar dacă avem producții recond de grâu

Pâinea s-ar putea scumpi, chiar dacă avem producții recond de grâu, este semnalul pe care l-a tras guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Produsele din grâu şi porumb s-ar putea scumpi în perioada următoare, chiar dacă avem producţii record în agricultură, întrucât, pe piaţa europeană, producţia este mică, iar preţurile au crescut, a afirmat Isărescu, în cadrul conferinţei privind Raportul trimestrial asupra inflaţiei. 

El spune că partea bună este că la ambele produse se observă, faţă de perioada anterioară, îmbunătăţiri de randamente, şi apropierea lor de cele din economia europeană. În cazul grâului, s-a depăşit media randamentelor de pe plan internaţional, ceea ce arată că agricultura românească a progresat. 

„Un lucru mai puţin bun: chiar dacă am avut producţii mai mari, în Europa au fost producţii mici şi creşteri de preţuri, iar noi suntem foarte legaţi în ceea ce priveşte cerealele, nu mai suntem o economie închisă, iar preţurile tind către piaţa europeană. Cu alte cuvinte, există acest risc să avem preţuri mai mari la produsele din grâu şi porumb”, a afirmat Isărescu. 

Pâinea s-ar putea scumpi

Producătorii din industria de morărit şi panificaţie au anunţat, săptămâna trecută, că pâinea se va scumpi cu câteva procente începând chiar din această lună, din cauza majorării tarifelor la electricitate şi gaze naturale, dar şi al costurilor cu materia primă şi forţa de muncă. 

„Preţul materiei prime a crescut, preţul forţei de muncă, la fel. Pe lângă toate acestea, am primit notificări de la furnizorii de gaze şi de energie electrică pentru a ne informa că majorează tarifele cu 25%. Dacă ţigara s-a scumpit, nu trebuie să scumpim şi pâinea? Dacă, înainte, o pâine costa cât o ţigară, trebuie să coste şi de aici încolo cât costă o ţigară. În momentul de faţă, preţul franzelei variază între 0,60 lei şi 1,30 lei. Dacă fiecare adaugă un minimum de 0,20 lei, atunci produsul va costa între 0,80 şi 1,5 lei. Vorbim de franzela de 300 de grame. Calculele noastre strict făcute pe brutăria ROMPAN – Proiect Service – ne arată că acesta este intervalul la care trebuie să ne referim. Sigur, dacă un produs costă 4 lei, nu mai vorbim de o majorare de 0,20 lei, ci de altceva”, spunea preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase – ROMPAN, Aurel Popescu. 

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate