Spitalul Foișor din Capitală, aflat în administrarea Primăriei Capitalei, a început demersurile pentru revenirea la regimul normal de funcționare după ce ultimul pacient Covid a părăsit secția ATI a acestei unități sanitare.
”În cursul dimineţii de miercuri, 19.05.2021, în urma transferării ultimului pacient COVID-19 internat în Secţia ATI a Spitalului Clinic de Ortopedie, Traumatologie şi TBC Osteoarticular Foişor, unitatea sanitară a început procedurile de nebulizare, curăţenie, dezinfecţie, verificări probe biologice şi resecurizare a circuitelor aflate în reconversie, în vederea revenirii la regimul normal de funcţionare la o dată ulterioară” – se precizează într-un comunicat emis de Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB).
De asemenea, se precizează în comunicat, Spitalul Foişor, administrat de Primăria Capitalei prin ASSMB, a depus la Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti (DSPMB), în data de 18.05.2021, întreaga documentaţie necesară în vederea obţinerii avizului provizoriu de funcţionare care să permită revenirea la activitatea medicală obişnuită.
Prin urmare, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică a Capitalei au efectuat, miercuri, o inspecție sanitară la Spitalul Foișor, urmând a fi comunicată ulterior data eventualei reveniri la activitatea în regim normal a spitalului.
Transformarea Spitalului Foișor în Spital Covid a declanșat un scandal uriaș în coaliția de guvernare, fiind apoi unul din motivele demiterii ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, care, în realitate, nu avea atribuții și nici putere de decizie în privința spitalelor din Capitală, aflate în administrarea Primăriei.
