Ministerul de Externe iranian a avertizat Israelul că o acțiune militară împotriva Teheranului va fi urmată de o replică ”decisivă”. Reacția vine după ce Israelul a amenințat Iranul, pe care l-a făcut responsabil de atacul cu dronă din 29 iulie asupra unui petrolier în largul Omanului, în care au fost uciși un român și un britanic.
„Într-o nouă încălcare flagrantă a dreptului internaţional, regimul israelian ameninţă acum în mod deschis #Iranul cu o acţiune militară„, a scris pe Twitter purtătorul de cuvânt al diplomaţiei iraniene, Said Khatibzadeh.
”Un astfel de comportament răuvoitor se bazează pe sprijinul orb al Occidentului. O spunem clar: ORICE acţiune imprudentă împotriva Iranului va avea în schimb un răspuns DECISIV. Nu ne puneți la încercare” a avertizat Khabitzbadeh.
In another brazen violation of Int’l law, Israeli regime now blatantly threatens #Iran with military action.
Such malign behavior stems from blind Western support.
We state this clearly: ANY foolish act against Iran will be met with a DECISIVE response.
Don’t test us.
— Saeed Khatibzadeh (@SKhatibzadeh) August 5, 2021
Statele Unite, Regatul Unit şi Israelul au acuzat Iranul de comiterea atacului cu dronă din 29 iulie, asupra petrolierului MV Mercer Street, soldat cu moartea unui cetățean român și a unui britanic.
Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite va analiza vineri, într-o sesiune cu ușile închise, atacul asupra petrolierului MV Mercer Street.
Marea Britanie a anunțat miercuri că a sesizat Consiliul de Securitate, împreună cu România și Liberia.
”Marea Britanie i-a trimis o scrisoare președintelui Consiliului de Securitate ONU, T S Tirumurti, alături de România și Liberia, pentru a semnala atacul Iranului asupra Navei MV Mercer Street. Consiliul de Securitate trebuie să reacționeze la acțiunile destabilizatoare ale Iranului și la nerespectarea legislației internaționale” – a anunțat pe Twitter ministrul britanic de Externe, Dominic Raab.
The UK has written to @UN Security Council President @ambtstirumurti alongside Romania & Liberia to raise Iran’s attack on MV Mercer Street.
The Council must respond to Iran’s destabilising actions & lack of respect for international law.
— Dominic Raab (@DominicRaab) August 4, 2021
Potrivit presei israeliene, ministrul israelian al apărării, Benjamin Ganz, și ministrul israelian de Externe, Yair lapid, vor prezenta Consiliului de Securitate ONU dovezi obținute de serviciile israeliene de informații cu privire la comiterea atacului de către Gardienii Revoluției din Iran.
